Apă vie, apă moartă sau de ce Steaua da şi Astra nu în play-off-ul UCL

Autor: Viorel Berbece

 Steaua şi Astra au avut evoluţii diametral opuse în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, deşi tragerea la sorţi le-a adus în faţa adversare de valori apropiate. Cum se explică acest fapt?

 Sparta Praga părea la prima vedere un adversar incomod pentru Steaua, dat fiind faptul că în sezonul trecut echipa cehă arătase bine în Europa League şi că rămăsese cam în aceeaşi formulă pentru aceste preliminarii. Iar prima repriză de la Praga părea să confirme faptul că Sparta e favorită. Apoi, însă, Steaua a preluat controlul dublei manşe, pe fondul pasului înapoi făcut de cehi, a unei pregătiri fizice mai bune, dar nu în ultimul rând graţie unui Nicuşor Stanciu aflat în cea mai bună formă a carierei (păcat ca a fost folosit prea puţin şi neinspirat la EURO!).

 De partea cealaltă, sigur că FC Copenhaga era echipa cu mai multă experienţă din dubla cu Astra, dar numele din trupa daneză nu mai aveau darul de a speria. Iar Astra a început foarte bine, cu un gol marcat repede şi se părea că play-off-ul chiar e un obiectiv realizabil. Dar, ca şi Sparta, Astra a jucat temător pe mai departe, în lipsa antrenorului principal de pe bancă, dar şi a unui lider în teren şi, de ce să nu o spunem, şi a unei carenţe în pregătirea fizică, iar băieţii lui Solbakken au preluat normal şi meritat contolul, meritând chiar să şi câştige manşa tur, pentru a se impune la fel de clar şi logic în retur.

 De unde această diferenţă de atitudine şi, în final, şi de rezultat? În primul rând, se pare că Steaua a învăţat din greşelile trecutului. Deşi nu a beneficiat de o campanie de transferuri cu nume sonore, totuşi vicecampioana a făcut un pas decisiv în această vară prin cedarea (contra unor bani buni!) unor jucători valoroşi, desigur, dar de mai multă vreme blazaţi, precum Alexandru Chipciu sau Fernando Varela. Oportune ar fi pe viitor şi "eliberarile" pe piaţa de transferuri ale lui Hamroun şi Adi Popa, alţi doi componenţi de bază ai echipei care par de mai multă vreme cu gândul în altă parte. Aceste plecări au permis eliberarea  vestiarului de nişte factori de stres, plus preluarea rolului de lider în teren de către Stanciu, cel care a demonstrat pe acest început de sezon că nu simte presiunea unui astfel de rol.

 Apoi, Steaua pare mai bine pregătită fizic faţă de sezonul trecut şi, aş spune, mai bine montată pentru aceste preliminarii, fie şi dacă luăm în calcul atitudinea în joc mult îmbunătăţită a lui Gabrel Tamaş, care a fost, neîndoielnic, cel mai bun om al Stelei, după Stanciu, în această dublă manşă.

 Sigur că, pe mai departe, Steaua are o viaţă mult mai grea. Dar asigurarea prezenţei în grupele EL (şi a banilor veniţi de acolo) poate avea darul de a-i face pe jucătorii lui Reghecampf sa joace fără presiune, iar din asta pot rezulta lucruri bune, mai ales în eventualitatea în care vicecampioana mai are şi puţină şansă la tragerea la sorţi, prin sansă referindu-mă în principal la posibilitatea ca Steaua să întâlnească un Ajax la ani-lumină distanţă faţă de renumele său.

 Dacă Steaua a fost inspirată, în schimb la Astra s-au făcut greşeli pe bandă rulantă în această vară. Iar principala eroare constă în faptul că Dani Coman şi compania nu au făcut tot posibilul pentru a-l scăpa pe Marius Şumudică de suspendarea din fotbal, primită din partea FRF-ului, şi apoi a FIFA, pentru pariuri. În lipsa principalului artizan al titlului cucerit pe merit de trupa giurgiuveană sezonul trecut, Astra arată lamentabil acum. Nu are agresivitate, incisivitate în faţa porţii, iar apărarea pare din altă lume în lipsa lui Găman şi cu toate eforturile lui Silviu Lung junior.

Chiar şi Şumudică recunoştea că a greşit când le-a dat jucătorilor prea multe zile de relaxare în această vară. În lipsa sa, vestiarul a rămas fără un lider, venirea lui Săpunaru, un potenţial catalizator al energiilor pozitive, fiind tardivă. De altfel, şi campania de transferuri reprezintă un mare minus pentru astrali în această vară. În primul rând, este anormal ca o echipă campioană să nu fie în stare să găsească un atacant sau chiar doi, fie ei şi liberi de contract, pentru a acoperi gaura lăsată de accidentarea lui Alibec. Rămasă doar în atacantul-doar-cu-numele Niculae, campioana nu putea avea pretenţii prea mari în faţa celor de la Copenhaga. Şi asta deşi a încris repede şi simplu în manşa tur! Dar când o asemenea fază nu se repetă decât o dată la două-trei meciuri, e clar că ai o problemă.

În plus, spre diferenţă de Steaua, Astra nu a schimbat liniile. Desigur, e bine să păstrezi un nucleu de jucători care te-au dus sus. Dar totodată, păstrarea unor jucători buni, dar blazaţi, preucm Morais, De Amorim, Boldrin sau Teixeira reprezintă o bombă cu ceas pe termen lung. Mai ales în lipsa unui motivator precum Şumudică. Adaugaţi la acest fapt restanţele salariale şi veţi avea tabloul complet al unui dezastru iminent, tradus prin acest 1-4 la general în faţa unei echipe deloc de speriat.

Nu mai rămâne decât speranţa că Astra va strânge liniile şi va ataca cu tot ce are mai bun play-off-ul EL. Şi că, în cazul unui eşec deloc surpinzător şi acolo, date fiind greşelile prezentate mai sus, conducerea Astrei va lua măcar în ceasul al treisprezecelea măsurile ce trebuiau luate mult mai devreme în vară: cedarea jucătorilor blazaţi, găsirea de atacanţi şi, de ce nu, a unui antrenor nesuspendat pentru îndeplinirea obiectivelor rămase...

FOTO: fanatik.ro

  

Poate te interesează şi:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Autor: Nicolae Comănescu / 21 Apr. 2024

Cum se văd Jocurile Olimpice de la Paris prin prisma dopajului din înotul chinez

 În sport, toată lumea trebuie să fie supusă acelorași reguli pentru ca sistemul să funcționeze corect.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.