Noi transferuri in Liga 1: Astra l-a adus pe Guilherme, Dinamo s-a orientat către Ungaria

 Echipele din prima ligă a fotbalului românesc ne-au obișnuit cu achizitionarea fotbaliștilor după inceperea sezonului. Astra a adus in ultimele zile 3 fotbaliști și anuntă achizitionarea altora săptămâna viitoare. Cel mai recent transfer al giurgiuvenilor este fostul fundaș stânga al Petrolului, Guilherme Sitya.

Brazilianul Guilherme (24 de ani) este singurul jucător care a bifat pe teren toate minutele celor 34 de etape din campionatul trecut, unic integralist între cei 586 de jucători care au evoluat în ediția 2013-2014 a Ligii 1. Fundașul a venit în Liga 1 în februarie 2012, la Concordia Chiajna, iar apoi s-a transferat la Petrolul în vara aceluiași an. În cele două sezoane petrecute la Ploiești, brazilianul a fost titular indiscutabil. 

Dinamo continuă și ea seria achizitiilor. Jucătorii Zoltan Kovacs, Robert Văduva şi Daniel Octavian Unguru au semnat contracte cu clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare. Zoltan Kovacs, în vârstă de 29 de ani, este un portar maghiar care a mai jucat la MTK Budapesta, Aris Limassol şi Famagusta FC. 

Dinamo l-a adus de la Şcoala de Fotbal Gică Popescu pe Robert Văduva. Fotbalistul în vârstă de 22 de ani poate juca pe postul de mijlocaş ofensiv sau pe cel de vârf de atac. Daniel Octavian Unguru, mijlocaşul în vârstă de 20 de ani, a făcut parte în sezonul trecut din lotul echipei Pandurii Târgu Jiu, dar a venit liber de contract la Dinamo.

Poate te interesează şi:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.