Rusia reușeste încă o prestație convingătoare la Mondial. Gazdele câștigă cu 3-1 meciul cu Egipt

Autor: Flaviu Ilie

Rusia a reușit încă o prestație convingătoare în Grupa A a Campionatului Mondial. În primul meci al etapei doi, gazdele au trecut cu 3-1 de Egipt.

În prima repriză a partidei jocul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Singurele două ocazii au fost constituite de șuturi de la distanță.

În minutul 19, Trezeguet a driblat apărarea rusă, însă finalizarea sa a dezamăgit. Șutul acestuia s-a scurs pe lângă bara dreaptă a porții lui Akinfeev.

De cealaltă parte, Samedov putea deschide scorul. Veteranul reprezentativei ruse a trimis un șut de la marginea careului, însă lovitura sa a trecut cu câțiva centimetri peste transversală.

La două minute după revenirea de la cabine, scorul a fost deschis. Cheryshev a șutat din arara careului, iar căpitanul egiptean Fathi a deviat în proprie poartă.

Același Cheryshev a fost și în prim planul celui de-al doilea gol. Mario Fernandes i-a oferit o pasă bună fostului jucător de la Real care nu a iertat și a dublat astfel diferența în minutul 59.

În minutul 62, și Dzyuba și-a trecut și el numele pe tabela de marcaj. Uriașul din atacul Rusiei a înscris din interiorul careului cu un șut plasat în colțul de jos al porții adverse.

Scorul final a fost stabilit de starul naționalei Egiptului. Mohamed Salah a înscris golul de onoare în minutul 73, din penalty.

Prin victoria de azi cu 3-1, Rusia este ca și calificată în faza optimilor la Mondialul pe care îl organizează.

🇷🇺 Rusia: Akinfeev, Fernandes, Kutepov, Ignashevich, Zhirkov, Gazinskiy, Zobnin, Samedov, Golovin, Cheryshev, Dzyuba.

🇪🇬 Egipt: El Shenawy, Abdelshafy, Hegazy, Gabr, Fathy, Hamed, Elneny, Trezeguet, Elsaid, Salah, Mohsen.

 

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.