Tomas Tuchel este noul antrenor al lui PSG

Autor: Andrei Szabo

PSG a anunțat numele noului antrenor. Germanul Thomas Tuchel a fost instalat în locul lui Unai Emery. El a semnat un contract pe două sezoane cu campioana Franţei.

În vârstă de 44 de ani, Tuchel a antrenat ultima oară clubul Borussia Dortmund, alături de care a câştigat Cupa Germaniei în 2017. Pe banca galben-negrilor, tehnicianul a avut un procentaj de 70% de victorii.

El va prelua funcţia la PSG la începutul lunii iulie, când echipa va reveni la pregătiri pentru sezonul viitor.

„Vin la acest mare club cu multă bucurie, mândrie şi ambiţie. Abia aştept să lucrez cu toţi aceşti mari jucători, care se numără printre cei mai buni ai planetei. Alături de staff-ul meu, vom face totul să ajutăm echipa să-şi depăşească limitele la cel mai înalt nivel internaţional. Există un potenţial uriaş în Paris şi aceasta este cea mai mare provocare a mea de până acum", a declarat Tuchel pentru site-ul oficial al campioanei Franţei.

 

Poate te interesează şi:

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.