Străinul din Im(m)obil(e) sau de ce fotbalul românesc nu poate ieși din mediocritate

Autor: Viorel Berbece

Ca deobicei în ultimii ani, ne-am îmbătat cu apă rece după o victorie miraculoasă, pentru a fi repede aduși cu picioarele pe pământ după o înfrângere dură. Fotbalul românesc trăiește de prea mulți ani doar din iluzii.

FCSB culege ce-a semănat. Pornind chiar din urmă, cu prestația din ultimele meciuri din faza grupelor, când a ratat incredibil primul loc, pentru a pica apoi cu Lazio, o echipă, să recunoaștem, la câțiva ani-lumină ca valoare, în ciuda victoriei roș-albaștrilor din manșa tur.  Cu o campanie de transferuri neinspirată în pauza de iarnă (plecarea lui Niță, venirile lui Găman și Tănase), cu niște alegeri tehnico-tactice mai puțin inspirate din partea lui Dică (sau ale patronului, nu vom ști niciodată) și cu prestații individuale modeste ale unor fotbaliști considerați de mare viitor, vice-campioana României a sperat doar până în minutul 7 a manșei retur într-o calificare miraculoasă, până când a ieșit la rampă golgheterul Ciro Immobile.

Să ne înțelegem, simplu fapt că FCSB a acces în primăvara europeană e o performanță în sine pentru un fotbal din ce în ce mai modest. Nu cred că s-ar fi așteptat cineva ca elevii lui Dică să ducă treaba până la capăt și să o scoată pe Lazio dintr-o competiție de care celeștii oricum nu prea sunt interesați. Această tragere grea putea fi evitată, precum am scris mai sus, dar cine știe dacă nu așa a fost mai bine, decât să te fi scos din luptă un adversar mai modest, în 32-imi. 

Și atunci, cum facem să scăpăm de mediocritate? Cum ajungem să nu mai fim considerați doar străinul din imobil, cel infiltrat cumva într-un loc în care de regulă nu are acces? Totul pleacă de la nivelul slab al competiției interne, la toate nivelurile de vârstă, dar și de la managementul defectuos al cluburilor cu pretenții (de celelalte nu mai zicem, acolo e evident).

Astfel, deși ideea de play-off și play-out a adus o brumă de spectaculozitate în Liga I, totuși această măsură nu este suficientă. Lumea fotbalului românesc plânge după un campionat cu 18 echipe, dar adevărul este că și 14 par multe în acest moment.  Poate că un campionat redus chiar la 10 echipe, cu meciuri mai tari, mai des, ne-ar prinde bine pentru nivelul actual. Ne uităm la tinerii considerați de mare valoare din campionatul românesc și ne întrebăm dacă ar fi prins măcar lotul acum 10-20 ani. E cert, avem nevoie ca tinerii noștri jucători să prindă cât mai multe meciuri în Liga I și în Europa. Aici, măsura aceea cu jucătorul U21 e bună, dar din nou trebuie spus că ea este insuficientă. Avem nevoie de academii cât mai multe, poate chiar să le facem obligatorii pentru cluburile din prima divizie. Cu antrenori capabili și prin educație, poate vom reuși să inoculăm pe viitor puștilor talentați mentalitatea aceea de învingător care ne lipsește atât de mult, nu doar în fotbal.

Multe cluburi din Liga I (că de ligile inferioare nici nu mai are rost să vorbim) trăiesc de pe o zi pe alta, bazându-se pe banii din drepturile TV și, din când în când, pe un transfer pe mărunțis. Excepțiile sunt puține și, întâmplător sau nu, întregesc podiumul actual din prima ligă. Doar că și la acele cluburi fruntașe e nevoie de mai multă atenție pe partea managerială, întrucât fiecare decizie costă (poate chiar și financiar), iar greșelile se cumulează și se întorc împotriva lor chiar acolo unde contează cel mai mult, în Europa. Trebuie construit cu mai multă răbdare, de la juniori înspre echipa mare iar anumiți jucători trebuie păstrați mai mult și nu vânduți la prima strigare,  dacă, desigur, echipele își doresc și altceva înafară de un bilanț călduț sau puțin peste 0 în bancă. Și tot legat de partea managerială, poate nu ar fi rău ca și alți conducători, eventual mai tineri, să primească șansa de a demonstra că privesc altfel lucrurile și că pot aplica metode moderne în fotbalul românesc.

Considerăm că, dacă măcar o parte dintre propunerile de mai sus s-ar implementa, poate că am avea o șansă în plus să ieșim din mediocritate. Altfel, ne vom lovi din nou și din nou de situații precum cele de joi seara (cine ajunge până acolo, pentru că spuneam că și asta a ajuns o performanță în sine) și ne vom mulțumi doar cu victorii miraculoase sau care ne încălzesc cu prea puțin, precum cele cu echipe din Cehia, Israel, Austria sau alte adversare de talia noastră. Și vom rămâne doar străinul din imobil....

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !