FCSB reușeste să obțina in extremis un egal în Eternul Derby

Autor: Ilie Flaviu

 Dinamo și FCSB s-au înfruntat pe Național Arena, pentru a 172-a oara în Eternul Derby, într-un meci din penultima rundă a sezonului regulat.

Ca și la precedentele derby-uri disputate cu Dinamo ca și gazdă, galeria câinilor a fost din nou la înălțime, afișand o coregrafie de excepție și dominând corul sonor din tribune.

FCSB a început în forță, cu o ocazie dublă ratată în minutul doi. Lovitura de cap a lui Ovidiu Popescu a fost respinsă de Penedo până la Enache care a ratat cu toată poarta în față. Ocaziile s-au răzbunat, iar golul a venit de cealaltă parte, după ce Torje a trecut de doi adversari și i-a oferit o pasă bună lui Nistor care a centrat pentru golul lui Pesic. Până la pauză, jocul s-a mai calmat, doar câteva șuturi de la distanță sau câteva centrări mai puțin periculoase punând în pericol cele două porți.

După pauză, Nicolae Dică a mutat cu Budescu și Man, care au intrat în locul lui Cristi Tănase, respectiv Ovidiu Popescu. În ciudă schimbărilor din tabăra roș-albastră, tot dinamoviștii au avut inițiativa, iar după câteva acțiuni periculoase, a venit și golul. Torje s-a jucat în apropierea porții cu Valerică Găman și a finalizat din interiorul careului mic, iar tânărul Andrei Vlad a gafat și a lăsat mingea să intre în poartă.

După golul primit, băieții lui Dică s-au aruncat în atac, iar eforturile le-au fost răsplătite. Întâi, Man a înscris cu capul din centrarea bună din bandă a lui Budescu. În minutul 93, același Budescu a trimis o centrare bună, iar Teixeira a făcut ce a vrut cu apărarea roș-albilor și a restabilit egalitatea, și mai ales a decis scorul final, 2-2.

În ultima etapă, Dinamo va juca la Giurgiu cu Astra calificarea în play-off, pe când FCSB nu mai are această grijă, și va juca acasă, cu Sepsi doar pentru a mai adăuga puncte în cont pentru următoarea fază a Ligii 1.

Dinamo: Penedo – Romera, Popescu, Maric, Vl. Olteanu – Mahlangu, Nistor (Popa '81) – Torje (Hanca '72), Pesic (Palic '68), Salomao – Nemec. Antrenor: Vasile Miriuţă

FCSB: A. Vlad – Enache, Planic, Găman, Momcilovic (J. Morais '73) – Pintilii, Ov. Popescu (Budescu '46) – Teixeira, Cr. Tănase (Man '46), Fl. Coman – Fl. Tănase. Antrenor: Nicolae Dică

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.