Matthias Sammer, Balonul de Aur din 1996, a recunoscut că a fost colaborator Stasi

Matthias Sammer a relatat într-un interviu pentru publicația germană Bild că a făcut parte dintr-un departament al serviciilor secrete și poliției politice din Germania de Est, Stasi.

Jurnaliștii l-au confruntat pe fostul fotbalist cu dosarul său de colaborator, iar acesta a confirmat informația și a explicat contextul în care a colaborat cu regimul comunist înainte de căderea Zidului Berlinului.

„Erau constrângeri în fața cărora nu puteam să ne împotrivim. Evident, e un lucru nefericit pentru că ajutam un sistem rău, dar nu aveam de ales”, a declarat Matthias Sammer, câștigător al Balonului de Aur în 1996.

În vârstă de 51 de ani, Sammer a povestit că a fost cooptat de către serviciile secrete comuniste pe când avea 19 ani și că acest acord l-a ajutat în cariera sportivă. În schimb, fotbalistului i se cerea loialitate totală și atașament față de sistemul politic.

Tatăl lui Mathias Sammer, Klaus, fost internațional est-german, a fost scos din echipa pentru Jocurile Olimpice din 1972 și pentru Cupa Mondială din 1974 deoarece a refuzat să se înscrie pe liste Partidului Socialist Unit.

„Nu am văzut niciodată o armă și nu am participat vreodată la vreo misiune de exercițiu”, a declarat Sammer, cel care a devenit campion european cu Germania unificată în 1996. În 1997, el a câștigat Liga Campionilor cu Borussia Dortmund.

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.