Avancronica zilei a doua din UEFA Champions League: Multe meciuri echilibrate, Realul își face debutul în noul sezon de cupe europene

Fotbal - International / Autor: Alexandru Pavel / Data: 12 Sep. 2017

 

După ce ieri le-am văzut la lucru la debutul în UEFA Champions League pe Barcelona, Juventus, Bayern Munchen, PSG, Chelsea sau Manchester United, ziua a doua din prima etapă a fazei grupelor programează noi dueluri interesante.

Liverpool-Sevilla, Tottenham-Dortmund sau Leipzig-Monaco sunt doar câteva dintre partidele ce se vor disputa în această seară, iar noi vă oferim o avancronică completă a unei zile în care își va face debutul în competiție și campioana en-titre, Real Madrid.

 

Grupa E: Liverpool, Sevilla, Spartak Moscova, Maribor

 

Liverpool - Sevilla  21:45  Telekom Sport 2

 

Liverpool și Sevilla se vor întâlni într-unul dintre cele mai așteptate meciuri ale serii din UEFA Champions League, iar spectacolul va fi la el acasă pe Anfield Road.

Cunoscute pentru stilul lor ofensiv, cele două formații vor da totul pentru a obține un rezultat pozitiv încă din debutul fazei grupelor, ce le-ar putea aduce în pole-position pentru obținerea primului loc, pentru care mai mult ca sigur că se vor lupta.

După înfrângerea usturătoare din campionat în fața lui Manchester City, băieții lui Jurgen Klopp caută revanșa în cupele europene, iar o eventuală victorie în reeditarea finalei Europa League de acum doi ani, pe care au pierdut-o cu 1-3, ar fi modul cel mai bun prin care ar putea șterge cu buretele cele întâmplate în urmă cu patru zile.

 

Echipe probabile: 

Liverpool: Mignolet - Alexander-Arnold, Matip, Lovren, Moreno - Can, Henderson, Coutinho - Mane, Firmino, Salah

Sevilla: Rico - Mercado, Carrico, Lenglet, Escudero - N'Zonzi - Navas, Ganso, Banega, Sarabia - Ben Yedder

 

Maribor - Spartak Moscova  21:45   

 

Spartak Moscova se deplasează în Slovenia pentru a obține primele puncte din faza grupelor, iar un eventual rezultat pozitiv i-ar putea aduce pe ruși cu șanse reale în lupta pentru unul dintre primele două locuri, având în vedere că în cealaltă partidă se întâlnesc Liverpool și Sevilla.

Moscoviții s-au calificat direct în grupe, după ce au câștigat la pas campionatul în sezonul trecut din Rusia, la distanță mare față de TSKA Moscova sau Zenit.

În schimb, Maribor a avut de trecut prin nu mai puțin de trei tururi preliminare, eliminându-le pe parcurs pe Zrinjski, Hafnarfjordur și Hapoel Beer Sheva. Slovenii pot pune probleme mai ales în duelurile de pe teren propriu, iar, cu puțin noroc, ar putea spera la obținerea poziției a treia la finalul grupelor.

 

Echipe probabile: 

Maribor: Handanovic - Milec, Rajcevic, Suler, Viler - Vrhovec, Ogrinec - Bohar, Tavares, Bajde - Mesanovic

Spartak Moscova: Rebrov - Kutepov, Bocchetti, Jikia - Eschchenko, Glushakov, Fernando, Popov, Kombarov - Promes, Adriano

 

 

Grupa F: Manchester City, Napoli, Feyenoord, Șahtior

 

Feyenoord - Manchester City  21:45  Telekom Sport 4

 

După victoria răsunătoare din derby-ul contra lui Liverpool, Manchester City se deplasează în Olanda pentru a o înfrunta pe campioana din „Țara Lalelor”, Feyenoord.

În ciuda diferenței clare de valoare a loturilor, olandezii pot pune oricând probleme lui City, care nu a arătat o formă extraordinară în Premier League până la meciul din urmă cu patru zile, în care l-au pierdut pe Ederson.

Claudio Bravo va avea o misiune grea la Rotterdam, Feyenoord fiind recunoscută pentru stilul ofensiv de joc, iar, coroborat cu gafele portarului chilian din sezonul trecut, am putea asista la un festival de goluri, la care va contribui fără discuție și City.

 

Echipe probabile: 

Feyenoord: Jones - Diks, Heijden, Botteghin, Haps - Ahmadi, Toornstra, Vilhena - Berghuis, Kramer, Boetius

Manchester City: Bravo - Walker, Stones, Otamendi, Mendy - Fernandinho - Sterling, Silva, de Bruyne, Sane - Aguero

 

Șahtior - Napoli  21:45

 

Napoli se deplasează în Ucraina pentru duelul contra fostei formații a lui Mircea Lucescu, care și acum păstrează un nucleu importanți din fotbaliștii care evoluau pentru trupa patronată de Ahmetov și în perioadă în care antrenorul român se afla pe banca tehnică a formației.

De partea cealaltă, Napoli a început perfect noul sezon, având victorii pe linii atât în Serie A, cât și în Champions League, acolo unde au eliminat-o pe Nice, în play-off. Șahtior este liderul campionatului din Ucraina, nemaicunoscând gustul înfrângerii de aproape două luni, de la derby-ul cu Dynamo Kiev.

Napoletanii ne-au demonstrat în ultimii ani că se descurcă mai bine în campionat decât în cupele europene, dar acum au o nouă șansă de a demonstra de ce sunt în stare în cea mai importantă competiție inter-cluburi, după ce sezonul trecut erau eliminați de Real Madrid, în optimile de finală.

Șahtior și Napoli nu s-au mai întâlnit niciodată până acum.

 

Echipe probabile:

 

Șahtior: Pyatov - Srna, Krivtsov, Rakitskiy, Ismaily - Fred, Stepanenko - Marlos, Kovalenko, Bernard - Ferreyra

Napoli: Reina - Hysaj, Albiol, Koulibaly, Ghoulam - Hamsik, Jorginho, Allan - Callejon, Mertens, Insigne

 

 

Grupa G:  AS Monaco, FC Porto, Beșiktaș, RB Leipzig

 

RB Leipzig - AS Monaco  21:45

 

Unul dintre cele mai așteptate meciuri ale serii se va juca la Leipzig, acolo unde va veni campioana Franței și probabil formația cu cel mai ofensiv stil de joc din primele cinci campionate tari ale Europei.

Leipzig și Monaco au fost surprizele sezonului trecut din Bundesliga, respectiv Ligue 1. Dacă nemții nu au putut obține mai mult de locul 2, clasându-se în spatele lui Bayern, Monaco a reușit să oprească hegemonia lui PSG, devenind campioana Franței după o lungă așteptare.

Parcursul senzațional din urmă cu un sezon a adus de la sine și numeroase oferte pentru cei mai importanți jucători ai celor două echipe. Keita de la Leipzig a semnat cu Liverpool, urmând să joace în Premier League din sezonul viitor, în timp ce Mbappe de la Monaco a fost cedat la rivalii de la PSG, sub formă de împrumut cu opțiune obligatorie de cumpărare pentru 180 de milioane de euro. Bakayoko, Bernardo Silva și Mendy au spus și ei adio monegascilor.

Cu toate acestea, cele două echipe au suplinit cu brio „atacurile” granzilor și au reușit să-și păstreze formații competitive, capabile oricând de rezultate importante în Champions League.

 

Echipe probabile:

RB Leipzig: Gulacsi - Bernardo, Orban, Upamecano, Halstenberg - Demme, Keita - Forsberg, Sabitzer - Werner, Bruma

AS Monaco: Subasic - Sidibe, Glik, Jamerson, Jorge - Lopes, Moutinho, Fabinho, Lemar - Falcao, Keita

 

FC Porto - Beșiktaș  21:45 

 

FC Porto va primi pe „Dragao” vizita campioanei Turciei, Beșiktaș, care și în acest sezon pare a fi principala candidată la obținerea titlului în Superliga turcă.

Asemenea rivalilor din această dispută, Porto traversează și ea o formă bună, ocupând primul loc în campionatul portughez, cu cinci victorii din cinci posibile și un golaveraj perfect, 12-0.

Calificate direct în faza grupelor, cele două cluburi încearcă acum să producă surpriza în fața lui Monaco și Leipzig și să se califice în optimile de finală din UEFA Champions League, din probabil cea mai echilibrată grupă a competiției.

Beșiktaș vine la Porto fără patru jucători importanți și încearcă să obțină primul succes din istorie în fața trupei pregătite de Conceicao, care a obținut trei victorii în fața campioanei Turciei în confruntările directe. O partidă s-a terminat la egalitate.

 

Echipe probabile: 

FC Porto: Casillas - Pereira, Marcano, Felipe, Telles - Corona, Torres, Pereira, Brahimi - Marega, Soares

Beșiktaș: Fabri - Uysal, Tosic, Pepe, Erkin - Hutchinson, Ozyakup - Quaresma, Talisca, Babel - Tosun

 

 

Grupa H: Real Madrid, Borussia Dortmund, Tottenham, APOEL Nicosia

 

Tottenham - Borussia Dortmund  21:45  Telekom Sport 3

 

Probabil cel mai așteptat meci al serii le aduce față în față pe Tottenham și Dortmund, unele dintre cele mai frumoase echipe de urmărit din campionatele mari ale Europei.

Măcinate de accidentări, cele două formații se vor bate probabil pentru locul secund în grupa din care face parte cel mai titrat club al competiției și campioana en-titre, Real Madrid.

Două dintre vedetele care ar fi putut văzute evoluând în acest sezon vor lipsi. Delle Alli și Marco Reus nu își vor putea ajuta echipele, aflate în căutarea unui rezultat bun. Dortmund vine după un egal în deplasarea de la Freiburg, în timp ce Tottenham ocupă doar locul 5 în Premier League.

Cele două formații s-au mai întâlnit în optimile de finală din Europa League în urmă cu două sezoane, câștig de cauză având atunci Dortmund, după o dublă victorie, 3-0 în Germania, respectiv 2-1 la Londra.

 

Echipe probabile:

 

Tottenham: Lloris - Alderweireld, Sanchez, Verthonghen - Trippier, Winks, Dier, Dembele, Davies - Eriksen - Kane

Dortmund: Burki - Piszczek, Toprak, Sokratis, Zagadou - Gotze, Șahin, Castro - Pulisic, Aubameyang, Philipp 

 

Real Madrid - APOEL  21:45  Telekom Sport 1

 

Confruntarea de pe Santiago Bernabeu este cu siguranță cel mai dezechilibrat duel al serii, dar și nu cel mai puțin interesant de urmărit.

Real are datoria de a-și îndupleca proprii suporteri după rezultatele modeste din ultimele două partide de campionat, egalurile de pe teren propriu contra Valenciei și lui Levante. Madrilenii sunt campionii en-titre din Champions League și trebuie să dovedească acest lucru la debutul în noul sezon.

De partea cealaltă se află o formație venită din preliminarii, acolo unde a trecut, printre altele, și de Viitorul. APOEL a întâlnit Realul la cea mai mare performanță din istoria clubului, sfertul de finală din Champions League, atins în urmă cu cinci ani.

Învinși atunci de două ori, cu 0-3, respectiv 2-5, ciprioții nu au prea multe șanse nici acum, dar vor încerca să facă o figură frumoasă în fața echipei de la care vor lipsi Benzema și Varane.

 

Echipe probabile:

Real Madrid: Navas - Carvajal, Varane, Ramos, Marcelo - Kroos, Casemiro, Modric - Bale, Rolando, Isco

APOEL: Watermann - Milanov, Rueda, Carlao, Lago - Vinicius, Morais - Ebecilio, Oar, Aloneftis - Camargo

 

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !

 

Comentarii Facebook

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Fotbal / International Autor: Nicolas Grama / 25 Sep. 2017

Prezentare / Gareth Barry Highlander: recordman la meciuri jucate în Premier League. Iată cifrele sale

 La aproape 20 de ani de la debutul său în Premier League la Aston Villa, Gareth Barry a intrat în istoria competiției.

Fotbal / International Autor: Viorel Berbece / 25 Sep. 2017

Ancelotti: „Mai vreau să antrenez 10-15 de ani!”

  Reputatul antrenor italian Carlo Ancelotti, acum pe banca lui Bayern Munchen, a vorbit cu presa franceză despre perioada în fruntea lui PSG, dar și despre viitorul său, în special în Bavaria.

Pag. 1 din 1734 | 2 art./pag. | Total 3468 art.

Cele mai noi articole