Avancronică CSU Craiova - AC Milan / David versus Goliat, în varianta oltenească

Autor: Viorel Berbece

În sezonul 1982/1983, Craiova Maxima elimina Fiorentina marelui Antognoni (3-1, 0-1) în drumul spre o campanie de vis în Cupa UEFA,, pe care numai golul lui Zoran Filipovic de la Benfica a putut-o opri, în semifinale.

Erau desigur alte vremuri, în care românii se puteau bate de la egal cu forțele Europei. Dar vremurile s-au schimbat, perioada romantică a fotbalului a apus de mult, iar talentul singur nu mai este o garanție a succesului în cupele europene.

Ultima prezență a Craiovei în Europa indică exact acest hău creat între noi și restul, din punct de vedere valoric, dar și financiar. Anul 2000 aducea cu sine o umilință pentru o Universitate ce-i drept nu foarte iubită, cea patronată de Gheorghe Nețoiu. Urmașii nedemni ai lui Balaci&co. pierdeau uluitor calificarea în fața anonimilor de la Pobeda Prilep, nici măcar o echipă de prim rang din Macedonia.

Și, astfel, ajungem în 2017, la o veritabilă dispută de tip David versus Goliat, între CS Universitatea Craiova și AC Milan. O urmașă a marii echipe a Craiovei față în fața cu epigonii unei formații de legendă, în Europa League, o competiție încă tânără ca format.

La prima vedere, diferența de valoare și de pedigree pare colosală. Iar momentul pentru a întâlni marele Milan este unul cum se poate mai prost, așa cum declara antrenorul italian al Craiovei, Devis Mangia. Și asta pentru că „Diavolul” milanez s-a trezit, ajutat de banii proveniți din China și are o foame imensă de trofee. Serie A, desigur, e prima pe listă, dar nici Europa League nu e de lepădat.

Iar Vincenzo Montella are de suportat o presiune fantastică. Și asta pentru că până acum s-au făcut transferuri de 179 de milioane de euro, iar suma poate crește și mai mult cu alte lovituri reușite pe final de mercato, precum ar fi Renato Sanches sau Andrea Belotti.

Sigur, câteva piese forte ale acestui veritabil forcing pe piața transferurilor au fost lăsate acasă. Nume ca Bonucci sau Calhanoglu nu au făcut deplasarea la Tr. Severin, din rațiuni tactice. Alții, precum Bacca sau Palletta, au devenit indezirabili în proiectul New Milan și își caută deja echipă.

Chiar și așa primul 11 al lui AC Milan, la revenirea după nu mai puțin de 1234 de zile în Europa, arată foarte bine: G. Donnaruma Abate, Zapata, Mussachio, Rodriguez - Kessie, Montoloivo, Bonaventura - Borini, Cutrone, Niang.

Deși Milanul a investit mult în această vară, pericolele principale pentru poarta lui Calancea sunt doi jucători pentru care trupa lui Montella nu a plătit niciun ban în această vara: revenitul Niang (împrumutat la Watford în sezonul trecut), un jucător de explozie, numit de antrenorul rivalei de joi seară a Craiovei „revelația” pregătirilor și puștiul-minune Cutrone, un atacant de 19 ani foarte percutant (doavadă stau cele două goluri din amicalul câștigat cu 4-0 în fața lui Bayern Munchen), promovat de la echipa Primavera.

În mod cert, însă, nici Kessie nu este de neglijat, nici incursiunile în atac ale lui Rodriguez, ce să mai spunem de experiența lui Borini sau de entuziasmul unui alt jucător pentru care Milan a plătit o sumă frumoasă în această vară, portughezul Andre Silva, cel care își va face și el debutul diseară.

„Aeroplanul” și-a făcut temele cu privire la Craiova, numind la conferința de presă și principalele amenințări pentru trupa sa, inventivii Gustavo și Băluță, iar intrarea în ceea ce poate fi o nouă era de succes tip Berlusconi, dar fără Berlusconi, trebuie să fie una fără de cusur.

Dar dacă CSU Craiova are o șansă în șocul de azi, aceasta stă în momentul în care are loc disputa. Așa cum CFR Cluj învingea la Roma în septmebrie 2008, într-un moment în care giallorossi abia își încălzeau motoarele pentru noul sezon, așa și echipa antrenată de Mangia poate spera la ceva în fața unui Milan aflat cam la 60-70% din capacitatea fizico-tactică înaintea noului sezon de Serie A.

CFR Cluj avea atunci o trupă mult mai bună decât cea a Craiovei de azi, dar calitate există și în Bănie. Conduși din teren de un tot mai ambițios Alexandru Băluță și cu dorința de a mulțumi publicul care va umple până la refuz Municipalul din Drobeta Tr. Severin (păcat că stadionul din Craiova nu e încă gata!), Universitatea poate spune „Yes, we can!” sau mai degrabă „Si, possiamo farle!”, pentru un meci numai bun de pus în arhivă!

Iată cine pot fi eroii Craiovei: Calancea - Dimitrov, Spahija, Kelic, Briceag - Gustavo, Screciu, Rossi, Bancu - Băluță, Roman.

P.S: Puțin optimism nu strică niciodată, deși realistic vorbind, suntem conștienți că șansele sunt mici. Bugetul, lotul, experiența spun nu, dar câteodată, chiar și în fotbalul modern, balonul se învârte într-un mod neașteptat!

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !  

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

Xavi continuă alături de FC Barcelona. Starea de spirit s-a schimbat

 Într-o întorsătură surprinzătoare a evenimentelor, Xavi Hernández, antrenorul Barcelonei, a anunțat decizia de a rămâne în funcție până în vara anului 2025.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.