Analiză / Brașov și Baia Mare, cele mai mari orașe ale României fără echipe de fotbal în primele trei ligi

Autor: Maria Sorescu

Baia Mare și Brașov au fost de-a lungul timpului centre puternice ale fotbalului românesc.

Ba chiar, atestarea istorică a fotbalului în aceste zone urbane ne trimite până la începutul secolului al XX-lea.

Între timp însă, situația a devenit critică. Nici Baia Mare și nici Brașovul nu vor mai avea din sezonul viitor vreo echipă în una din primele trei ligi de fotbal.

Baia Mare, oraș cu peste 130 000 de locuitori, a rămas fără o echipă reprezentativă în vara lui 2016, când FCM din localitatea a anunțat falimentul. Clubul fusese fondat în 2012, ca un urmaș simbolic al lui FC Baia Mare. Aceasta fusese înființată în 1948 și a cunoscut perioade glorioase în anii 70-80.

În acea perioadă, la meciuri de pe stadionul Dealul Florilor veneau 30.000 de oameni, deși arena avea o capacitate de 20 000 de locuri. Dacă nu aveau tribune, stăteau pe deal. Oamenii orașului erau pasionați de trei sporturi la acel moment: fotbal, handbal și volei.

Echipa pregătită la acea vreme de Viorel Mateianu, cel care dă acum numele stadionului din oraș, a reușit să termine chiar și pe locul 4, dar calificarea în cupele europene a cunoscut-o în Divizia B. Baia Mare s-a calificat în 1982 în finala Cupei, pierdută cu 3-2 în faţa campioanei Dinamo şi a obţinut dreptul de participare în Cupa Cupelor. Acolo, tragerea la sorți i-a adus-o pe Real Madrid. În tur, la Baia Mare, a fost 0-0. În retur, pe Bernabeu, băimărenii au deschis scorul, dar în final au pierdut cu 5-2 în faţa marelui Real.

Așadar, vremuri de glorie, pe care se pare că băimărenii nu le vor retrăi prea curând. Autoritățile locale își doresc să resusciteze fotbalul din Baia Mare, iar proiectul înfiinţări unei academii de fotbal a fost aprobat în unanimitate de către consilierii locali pe 23 iunie. Până la a egala însă performanțele amintite mai este drum lung.

Brașovul are o situație și mai problematică, în condițiile în care vizibilitatea echipelor locale a fost mai mare. Urbea de sub Tâmpa este cel mai mare oraş din țară, peste 250.000 locuitori, care nu va mai avea echipă de fotbal la nivelul primelor trei ligi.

De mai bine de 100 de ani, Brașovul nu a mai traversat un asemenea moment, adică mai exact din 1914, când s-a înființat Braşovia Braşov. De atunci, orașul a avut 15 echipe de fotbal în primele trei divizii valorice. Cluburi precum FC Brașov, Colțea, Corona, Forex sau Tractorul s-au remarcat de-a lungul timpului, ba chiar Colțea fiind campioană a României în 1928.

FC Brașov a sperat până în ultima clipă că va supraviețui. Chiar dacă „stegarii” au terminat pe locul 6 în ediţia 2016-2017 a Ligii a doua, în noul sezon, campionatul va începe fără echipa braşoveană. FC Brașov a rămas și fără bani și fără sediu, după ce Ioan Neculaie a vândut clădirea de pe Strada Poienelor unei firme din domeniul industriei de panificaţie.

Așadar, încă un club reprezentativ se stinge. Cu peste 80 de ani de existență, FC Brașov a fost o prezență constantă în prima ligă. Ba chiar în sezonul 1959-1960 a terminat pe locul al doilea. A avut și participări în cupele europene, iar la Brașov a venit Internazionale Milano cu brazilianul Ronaldo, dar și Hamburg, Espanyol sau Fenerbahce.

Baia Mare și Brașov speră acum doar că la un moment dat va exista un proiect viabil, care să relanseze fotbalul în mod serios. Însă pentru acest lucru e nevoie de bani și de persoane cu abilități manageriale, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimul deceniu la nivel fotbalist în cele două orașe.

 

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim ! 

Poate te interesează şi:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.