Noi transferuri în Liga 1: Tudorie a semnat cu Steaua, albanezul Neziri va juca la Botoșani

Autor: Maria Sorescu

Cluburile din Liga 1 sunt destul de active pe piața transferurilor. Steaua a ajuns la a patra achiziție, iar Botoșani se pregătește pentru Europa League.

Atacantul Alexandru Tudorie, de la Oțelul Galați, a semnat un contract valabil pe cinci sezoane cu Steaua București, a anunțat clubul din Ghencea. Jucătorul în vârstă de 19 ani va purta tricoul cu numărul 17 și se va deplasa în Austria, acolo unde este programat cel de-al doilea cantonament al echipei.

"În primul rând, aș dori să punctez faptul că sunt stelist din copilărie. Pentru mine, Steaua reprezintă o echipă cu stabilitate, la care sper să mă adaptez ușor și foarte rapid. Îmi doresc foarte mult ca echipa din care fac parte de acum să își respecte tradiția și, mai mult decât atât, să contribui și eu la ascensiunea acesteia. Primul meu obiectiv, în ordine cronologică, la Steaua este să câștig Supercupa României, iar cel de-al doilea este să ajung alături de colegii mei în grupele Champions League. Sunt convins că Steaua va repeta performanțele sezonului trecut pe plan intern", a declarat Tudorie.

Alexandru Tudorie este născut pe 19 martie 1996, la Galați, și a evoluat doar pentru Oțelul. În sezonul 2014-2015, a strâns 24 de partide și 4 goluri în Liga I.

Tudorie este al treilea transfer al Stelei, după Jean Soni Alcenat și Muniru Sulley.

Steaua l-a împrumutat pe tânărul mijlocaș ofensiv Robert Vîlceanu, pentru sezonul 2015-2016, la nou-promovata FC Voluntari, la care îl împrumutase deja pe Paul Pîrvulescu. 

FC Botoşani a anunțat că îl va achiziționa pe atacantul albanez Mergim Neziri: "Ne-am înţeles în proporţie de 90% cu Neziri şi urmează să avem negocierile finale cu el. De câteva zile am avut discuţii cu un mijlocaş străin. În proporţie de 90% va veni şi el în lotul nostru. Mai suntem în discuţii cu un argentinian şi un spaniol", a declarat președintele clubului Cornel Șfaițer.

 

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Mihai Constantin / 16 Apr. 2024

Costel Gâlcă, noul antrenor al CS Universitatea Craiova

 CS Universitatea Craiova a făcut miercuri un anunț important pentru viitorul său.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.