DNA verifică modul în care autoritățile locale au finanțat FC Poli Timișoara

Autor: Maria Sorescu

Procurorii DNA au descins la Primăria Timişoara pentru a ridica acte privind finanţarea de către Consiliul Local a echipei de fotbal FC Poli Timişoara, potrivit Mediafax. Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu (PNL), a declarat după plecarea procurorilor DNA din sediul Primăriei, că el nu are legătură cu acest subiect şi că acel contract semnat cu clubul de fotbal datează din mandatul anterior, când el nu era primar.

"Procurorii au fost la instituţia primăriei pentru a se documenta în privinţa perioadei 2008-2011, când eu nu am fost primar şi, drept urmare, nu am ce să vă spun pe acest subiect, privind finanţarea fotbalului. Vă rog să vorbiţi cu DNA, eu nu am nicio legătură cu subiectul. Documentele solicitate de DNA vor fi căutate în arhivele Primăriei Timişoara, sunt acte din 2008", a afirmat Nicolae Robu.

Procurorul-şef al DNA Timişoara, Tamaş Schiffbeck, a declarat că acţiunea procurorilor a vizat ridicarea unor documente privind finanţarea echipei de fotbal FC Timişoara de către Consiliul Local.

În anul 2008, Consiliul Local Timişoara şi echipa de fotbal FC Poli Timişoara au semnat un contract de finanţare prin care CL se angaja să finanţeze echipa cu suma de 2,5 milioane de euro pe an, pentru a sprijini performanţele. La acea vreme, clubul de fotbal era condus de omul de afaceri Marian Iancu, iar din partea CL Timişoara, documentul a fost semnat de primarul de atunci, Gheorghe Ciuhandu.

În 2009, un raport al Curţii de Conturi a arătat că, din suma de bani obţinută de clubul de fotbal de la Consiliul Local Timişoara, 150.000 de euro au fost folosiţi fără a respecta legea.

Contractul avea o clauză potrivit căreia, dacă auditul intern al Primăriei constată că nu se fac cheltuieli conform legii, banii folosiţi altfel se returnează. 

Poate te interesează şi:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.