Orașul Detroit vinde colecția de mașini pentru a scăpa de datorii

Autor: Nicolas Grama

Organizatorii licitației speră să obțină peste 100 de milioane de dolari în schimbul celor 62 de mașini cu adevărat speciale. Multe din aceste vehicule sunt atât de rare încât nu au fost niciodată evaluate. Toate vor fi vândute de orașul Detroit în încercarea de a recupera cât mai mult din datoriile de 20 de miliarde de dolari care au adus orașul în faliment.

În momentul de față 33% din suprafața orașului Detroit este părăsită sau în stare avansată de degradare, iar 18% dintre locuitorii orașului Detroit se află în șomaj. Pentru a se reface, orașul american e hotărât să găsească metode de a valorifica tot ce se poate din propriile active, iar muzeul auto al orașului era una din soluțiile imediate.

Potrivit unui prim inventar, în muzeul mașinilor orașului Detroit se află 62 de exponate cu valoare istorică incontestabilă. Printre acestea se numără prototipul din 1963 din care s-a născut Mustang 2, ambele concepte Ford Cougar 2 de asemenea din 1963 (un coupe și un cabriolet bazate pe Shelby Cobra) și Dodge-ul Coupe din 1919 deținut de John Dodge, unul dintre frații care au fondat compania care le-a purtat numele. Această ultimă mașină poartă inițialele aurite JFD și afișează doar 4126 de mile parcurse.

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 01 Apr. 2023

Duster Baccara - cea mai luxoasa Dacie construita vreodata. Cand va fi lansata si cat va costa

Devenit unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata auto europeana, gratie masinilor sale ieftine, producatorul Dacia este gata sa reinventeze segmentul masinilor de lux.

Autor: Mihai Constantin / 31 Mar. 2023

VIDEO / Inconștiență la volan. Fotbalistul Sofian Kyine a zburat cu 200 km/h într-o școală

 Viteza în exces îi putea fi fatală fotbalistului Sofian Kyine.

Autor: Mihai Constantin / 05 Mar. 2023

Verstappen, victorie în startul noului sezon din Formula 1. Dublă Red Bull, Alonso pe podium

Red Bull Racing a fost la înălțime în prima etapă a sezonului din Formula 1, reușind să încheie pe primele două poziții.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.