Rapid și-a prezentat echipamentele pentru noul sezon, asemănătoare cu cele de la titlul cucerit de giuleșteni în 1999

Autor: Dan Voinea

Mai sunt câteva zile până la debutul Rapidului în campionat. Giuleștenii și-au prezentat oficial echipamentele pentru sezonul 2023-2024. La eveniment au fost prezenți foști jucători emblematici ai Rapidului, dar și cei din actualul lot. Printre ei, Daniel Pancu, Adrian Iencsi ( noul antrenor secund ), Cristian Săpunaru și Cătălin Cîrjan.

Centenarul clubului nu putea fi trecut cu vederea. Borna 100 nu lipsește de pe noile echipamente ( vișiniu, alb și violet ), care le trezesc amintiri plăcute fanilor. Sunt asemănătoare cu cele din sezonul 1998-1999, când clubul a cucerit al doilea titlu din istorie. Sponsorul de echipament sportiv de atunci a reluat acum colaborarea cu gruparea de sub Podul Grant.

Rapid debutează în noul campionat pe 14 iulie. Giuleștenii întâlnesc, pe teren propriu, fosta echipă a lui Cristiano Bergodi, Sepsi Sfântu Gheorghe. ‘’Nu am o baghetă magică, dar nu m-am speriat de nimic oriunde am fost. Sunt sigur că voi face o treabă bună și că voi obține performanțe cu băieții’’, a declarat italianul pentru Rapid TV. Cu Bergodi la timonă, giuleștenii au obținut ultimul trofeu, Supercupa României în 2007.

Poate te interesează şi:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.

Autor: Viorel Berbece / 17 Ian. 2026

Un sezon de 10 pentru Alin Roman. Se poate mai mult?

  Alin Roman este un tip de jucător român cum nu prea mai întâlnești. Poate suntem prea fani ai fotbalului romantic, dar Roman ne amintește de Sânmărtean și mai înainte de el de Lupu sau de Hagi, de ce nu? 

Ştiri recente:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.