Gundogan a fost prezentat de Barcelona, Modric a semnat prelungirea cu Real

Autor: Dan Voinea

Granzii Spaniei se pregătesc pentru noul sezon. Barcelona l-a prezentat oficial pe Ilkay Gundogan. Fotbalistul german de origine turcă a semnat din postura de jucător liber de contract după expirarea înțelegerii cu Manchester City. Gundogan a câștigat tot ce se putea cu ‘’cetățenii’’. În sezonul recent încheiat, mijlocașul de 32 de ani a și-a trecut în palmares tripla istorică, titlul în Premier League, FA Cup și Uefa Champions League. În cele șapte sezoane pe Etihad, Gundogan a câștigat 14 trofee.

‘’Dacă urma să plec, exista un singur club din lume la care avea sens să o fac. A fost Barcelona sau nimic. Încă de mic am visat să îmbrac acest tricou într-o bună zi. Nu căutam un drum ușor, căutam o nouă provocare. Despre asta este următorul capitol. Hai, Barcelona’’, a declarat mijlocașul care înainte de City a mai evoluat pentru Nurnberg si Borussia Dortmund. Gundogan va încasa 9 milioane de euro pe sezon la gruparea catalană, iar clauza de reziliere este de 400 de milioane.

Între timp, marea rivală, Real Madrid, a anunțat prelungirea înțelegerii cu Luka Modric. Veteranului de 37 de ani i-a fost oferit un contract fabulos în Arabia Saudită, dar a preferat să mai rămână un sezon la gruparea de pe Bernabeu. Sosit în 2012 la Real, Balonul de Aur din 2018 a adunat 488 de meciuri în tricoul galacticilor și a câștigat nu mai puțin de 23 de trofee, inclusiv 5 Ligi ale Campionilor. Recent, un alt veteran din lotul Realului, Toni Kroos, a semnat prelungirea contractului cu Real până în iunie 2024.

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.