CFR Cluj a anunțat despărțirea de antrenorul Dan Petrescu. Vine Cristiano Bergodi ?

Autor: Nicolae Comănescu

CFR Cluj a pus capăt colaborării cu tehnicianul Dan Petrescu, cel care a adus 5 titluri de campion clubului ardelean. Clubul patronat de Nelu Varga a anunțat despărțirea de antrenorul de 55 de ani pe cale amiabilă.

„Îţi mulţumim, Mister, pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru, pentru dedicarea şi profesionalismul care te caracterizează, pentru contribuţia decisivă pe care ai avut-o în câştigarea ultimelor 5 titluri şi a tuturor performanţelor europene bifate de CFR Cluj în ultimii ani”, este mesajul transmis de conducerea clubului.  

Dan Petrescu se afla la conducerea tehnică a echipei clujene din august 2021, iar  noua sa provocare va fi în Coreea de Sud. Noul său club va fi Jeonbuk Motors.

În locul lui, ardelenii îl vor numi, foarte probabil, pe Cristiano Bergodi. Italianul de 58 de ani nu și-a prelungit contractul cu Sepsi și a ajuns la un acord cu CFR Cluj, urmând a fi prezentat în perioada următoare.

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.