Liviu Ciobotariu își va antrena fiul la câștigătoarea Cupei României

Autor: Dan Voinea

Liviu Ciobotariu și Cristiano Bergodi nu și-au prelungit contractele (scadente la sfârșitul lunii) cu FC Voluntari și Sepsi. Dacă destinația viiitoare a italianului nu e cunoscută încă, Ciobotariu a ales. Deși avea oferte și din Arabia Saudită, va merge chiar la Sepsi, în locul lui Bergodi. Mutarea a fost confirmată de directorul general al covăsnenilor, Attila Hadnagy, iar în următoarele zile va avea loc și prezentarea oficială.

Ciobotariu se mută la Sfântu Gheorghe după doi ani petrecuți la Voluntari. În primul sezon a jucat finala Cupei României și a terminat pe locul patru în play-off cu ilfovenii. Dar cea mai importantă performanță din cariera de antrenor, începută în 2006, a fost obținută la Târgu Mureș. ASA, cu Ciobotariu la timonă, a fost vicecampioana României în 2015.

Pe lângă echipele pe care le-a mai pregătit în țară (FC Național, CS Otopeni, Pandurii, Dinamo, Poli Iași, FC Vaslui, FC Botoșani, Hermannstadt), Ciobotariu a avut două experiențe în Arabia Saudită, la Al-Faisaly și Al-Tai, iar timp de un an a fost selecționerul Libanului. La noua echipă, Sepsi Sfântu Gheorghe, îl va antrena și pe fiul său, Denis, la fel ca în a doua parte a sezonului 2021-2022, la Voluntari. În vârstă de 24 de ani, Denis Ciobotariu are deja în palmares trei titluri și o Supercupă cu CFR Cluj, Cupa și Supercupa României cu Sepsi.

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.