CRONICĂ Liga 2 / Gafe, bannere ironice și puțin fotbal. CSA Steaua învinge Dinamo într-o atmosferă de derby

Autor: Nicolae Comănescu

Peste 20 000 de spectatori, dintre care 5000 de dinamoviști, au creat o atmosferă de derby la confruntarea CSA Steaua-Dinamo din play-off-ul Ligii a 2-a. Spectacolul din tribune a fost prefațat dimineață de câteva ciocniri de stradă, aplanate de forțele de ordine, care au reperat cele câteva zeci de ultrași dornici de senzații tari.

Din punct de vedere fotbalistic meciul a fost în nota ligii secunde, cu un ritm modest și numeroase greșeli. De altfel, golurile au venit pe fondul unor erori. CSA Steaua s-a impus cu 2-0, iar ambele reușite au venit după greșeli mari ale defensivei dinamoviste.

În minutul 18, Patriche l-a faultat pe „militarul” Chunchukov, iar centralul Găman a dictat penalty. Chipirliu a profitat de această șansă și l-a învins pe Oncescu de la 11 metri

Al doilea gol a venit după o eroare impardonabilă a lui Larrucea, căruia Chipirliu i-a ”furat” mingea și a reușit ”dubla”.

Dinamo a încercat să echilibreze jocul în repriza a doua, dar fără eficiență. Mai mult, echipa antrenată de Ovidiu Burcă a rămas în inferioritate numerică din minutul 70, când Patriche a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe.

Meciul a fost animat de spectacolul pirotehnic al celor două galerii, alături de bannerele ironice de o parte și de alta. Astfel, CSA Steaua-Dinamo s-a terminat 2-0, iar în clasament, Steaua este lider, cu 47 de puncte, iar Dinamo ocupă locul 4, cu 38 de puncte.

CSA Steaua: Dincă – Drăghici, Beța, Sabău, Corbu – Popa, Pacionel, Bărbulescu, Bodișteanu – Chipirliu, Chunchukov

Dinamo: Oncescu – De Moura, Giafer, Patriche, Amzăr – Iglesias, Larrucea, N. Roșu – I. Roșu, Ghezali, Bani

Poate te interesează şi:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.