VIDEO / Primele curse de mașini zburătoare au fost organizate în Australia cu scopul de a le avea la Jocurile Olimpice din 2032

Autor: Mihai Constantin

Mașinile de curse Flying Airspeeder sunt testate în deșertul australian în ceea ce specialiști au catalogat drept primele curse de acest gen din lume.

Compania Airspeeder, cu sediul în Adelaide, a creat ceea ce se spune a fi prima mașină de curse electrică zburătoare din lume.

Testele au loc în deșertul din sudul Australiei, iar până acum Airspeeder anunță că totul decurge perfect și sunt șanse mari să vedem o demonstrație din acest nou sport la Jocurile Olimpice de la Brisbane 2032.

"După ce vom construi și testa toate aceste mașini zburătoare și vom face un număr de curse, vom trece la competiții transmise în direct", a declarat Stephen Sidlo, șeful departamentului media al Airspeeder, pentru postul australian de televiziune ABC.

"Ne dorim să fim la Jocurile Olimpice de la Brisbane, dar mai întâi trebuie să validăm acest sport, să obținem transmisiuni televizate, iar dacă vom vedea o dorință din partea publicului cu privire la ceea ce vrea să vadă și dacă vom testa, de asemenea, acest sistem de siguranță, apoi vom bate la ușa Jocurilor Olimpice și vom vedea ce putem face", a mai spus oficialul australian.

Iată mai jos câteva imagini cu mașinile zburătoare amintite.

 

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 01 Apr. 2023

Duster Baccara - cea mai luxoasa Dacie construita vreodata. Cand va fi lansata si cat va costa

Devenit unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata auto europeana, gratie masinilor sale ieftine, producatorul Dacia este gata sa reinventeze segmentul masinilor de lux.

Autor: Mihai Constantin / 31 Mar. 2023

VIDEO / Inconștiență la volan. Fotbalistul Sofian Kyine a zburat cu 200 km/h într-o școală

 Viteza în exces îi putea fi fatală fotbalistului Sofian Kyine.

Autor: Mihai Constantin / 05 Mar. 2023

Verstappen, victorie în startul noului sezon din Formula 1. Dublă Red Bull, Alonso pe podium

Red Bull Racing a fost la înălțime în prima etapă a sezonului din Formula 1, reușind să încheie pe primele două poziții.

Ştiri recente:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.