Autor: Teodor Burnar
Și s-a terminat, doamnelor și domnilor, acest Mondial “qatarian”, cum ar zice Florin Bratu, invitatul "de casă" al TVR cu prilejul turneului final. Foarte ciudat să vezi un Campionat Mondial de lângă bradul de Crăciun, însă în egală măsură memorabil. Așa cum a fost, de altfel, și să auzim comentariul unui domn pe nume Narcis Șelaru – comic, încurcat, depășit de evenimente. „Unul dintre cei mai constanți jucători elvețieni din ultimii zece ani, practic din ultimul deceniu”. “Arbitrul de rezervă este o femeie din Japonia”. “Williams ratează întâlnirea cu obiectul muncii”.
Dar asta e mecanica amintirilor.
Într-o notă personală, voi reține mereu deschiderea campaniei Argentinei, când – cu sufletul la gură – așteptam concluzia partidei dintre trupa lui Scaloni și Arabia Saudită, cu prelungiri infinite, grăbindu-mă concomitent să-mi predau teza de doctorat (întâmplător sau nu, de studii culturale și istoria sportului) la Universitatea din București, și făcând sprinturi pe Bulevardul Elisabeta, cu telefonul în mână, mai ceva ca Ángel di Maria pe partea stângă a atacului argentinian.
Puțini ar fi pariat, după acel 1-2 din 22 noiembrie, de pe "Lusail", că “albiceleștii” își vor reveni din șoc, vor câștiga grupa, iar apoi vor ajunge în finală, darămite să mai ia și Cupa pe stadionul agoniei lor.
Am fost unul dintre cei care au crezut – nu numai datorită lui Messi, ci pentru că Argentina dovedise deja, în America de Sud, că este un grup unit, care știe să sufere și să fie solidar. Lucruri care s-au văzut și în finala cu Franța.
Ce am văzut în această seară va rămâne în istoria fotbalului. N-are rost să facem comparații, n-are rost să ne întrebăm dacă Messi e mai mare decât Maradona. Cei doi eroi s-au născut, au trăit și au jucat în lumi diferite. Personalitatea lor a fost unică, moștenirea lor va fi diferită. Messi nu e nici rebel, nici zeu al plebei (poate, totuși, Biserica lui Leo s-a născut azi), e un super-fotbalist care mai acceptă și pelerinele emirilor, ceea ce socialistul Diego probabil n-ar fi făcut-o. Dar mult, mult din acest trofeu mondial poartă semnătura lui “Leonel”, ca să citez iar din comentariul TVR.
Cu ce rămânem după aproape o lună de fotbal? Cu morala că nu e bine să amesteci "sportul rege" cu politica și ideologia de gen, cu un Maroc fantastic, cu o Franță încântătoare minus primele optzeci de minute ale finalei, și cu gloria Argentinei. E inflație mare în Argentina, mult mai mare decât în România – dar pentru următoarea lună, probabil, va fi fiesta din cel mai umil orășel argentinian, până în acel Paris al Americii de Sud numit Buenos Aires.
