“Boschetarul” care l-a făcut uitat pe Cristiano Ronaldo

 

Iată însă că e o greșeală să-i subestimezi pe “boschetarii” Portugaliei, iar Anglia, desigur dacă va trece de Franța (și este un mare DACĂ), ar face bine să se teamă de magia trupei lui Fernando Santos. Poate de aici și “admirația întoarsă” și bizar formulată a editorialistului englez.

 

Portugalia e o țară mică, cu oameni simpli, cu peisaje superbe, vin bun, fado, și mai are ceva acest colțișor de pământ unde se termină Europa, „marginea lumii”, Cabo da Roca. Are, ca să folosim un clișeu, un suflet mare (asta dacă nu-i întrebi pe colonizații lusitanilor și pe urmașii lor, pe drept cuvânt traumatizați), care are știința reinventării. S-a reclădit și după cutremurul și tsunami-ul devastator din 1755, a renăscut și în fotbal. Pentru că an de an, FC Porto, Benfica și Sporting fac minuni în Liga Campionilor, fiind o pepinieră fabuloasă pentru marile grupări europene, cărora le vând constant jucători pe zeci de milioane de euro. Echipa națională a câștigat EURO 2016 împotriva oricăror așteptări, cu o generație teoretic mai slabă decât cea a lui Figo, Rui Costa și Nuno Gomes, care n-a câștigat nimic. Apoi, păstrându-și foamea de glorie, ca vechii conquistadori, care se îmbarcau pe corăbiile lor în căutarea El Dorado, a câștigat UEFA Nations League în 2019. Nu în ultimul rând, Portugalia este țara marelui rebel, marelui arogant, “The Special One”, Jose Mourinho.

 

Și dacă tot vorbim despre cei mai aroganți oameni din istorie, CR7, nu-i așa, reușește să țină titlurile ziarelor chiar și când nu joacă titular. E regretabil că se întâmplă așa, mai ales că mânjii portughezi l-au făcut uitat pe Cristiano. E un semn al vremurilor că milioanele cu care arabii îl tentează pe Ronaldo fac mai multă vâlvă decât meritul sportiv al acestui de mare viitor Gonçalo Ramos. Cât despre elvețieni, ce să mai zicem? Scurt și în latinește: “Vae victis!”.