Autor: Dan Voinea
Suporterii giuleșteni au făcut spectacol la Gyor
Rapid a mers în Ungaria din postura singurei echipe neînvinse în grupele ligii campionilor în acest sezon. Avea în față, însă, cea mai titrată echipă din ultimul deceniu în handbalul feminin. Și nu a fost deloc ușor pentru Gyor. Chiar dacă maghiarele au avut la un moment dat și șapte goluri avans. Fetele lui Carlos Viver au revenit fantastic și puțin a lipsit să plece neînvinse de pe terenul echipei cu cinci trofee ale ligii la activ. Micile detalii au făcut până la urmă diferența. "Sunt foarte mândră de echipa mea pentru că nu am cedat și asta este foarte important. Cred că diferența s-a făcut în repriza a doua, când nu am mai fost lucide în atac și am ratat câteva ocazii importante de gol’’, a declarat la final Marta Lopez.
Peste 300 de suporteri ai Rapidului au însoțit echipa și au dat recital pe tot parcursul meciului. La final au cântat alături de jucătoare și au fost aplaudați de suporterii lui Gyor. Transferată chiar înainte de confruntarea cu maghiarele, Estavana Polman a debutat la Rapid și a avut o prestație foarte bună. Olandeza a fost declarată cea mai bună jucătoare la mondialul din 2019. După victoria la două goluri diferență, 32-30, Gyor conduce grupa cu 12 puncte, dar Rapid e la doar două puncte în spate. Revanșa cu maghiarele e pe 11 decembrie, în Sala Polivalentă.
Patru eșecuri consecutive pentru FCSB în campionat și cupele europene
Arădenii sunt pe locul 8 în play-out-ul Superligii și calificați în semifinalele Cupei.
Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.
YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.
La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.