Primul meci al naționalei României de fotbal. Povestea uitată a unui debut regal

După Marea Unire din 1918, România a făcut primii pași și pentru o prezență internațională în plan sportiv. Fotbalul era cel mai popular sport, astfel că toată lumea aștepta debutul selecționatei noastre în plan extern.

Oportunitatea s-a ivit în vara lui 1922, când un eveniment cu tentă diplomatică a fost la originea primului meci internațional al echipei de fotbal a României.

La Belgrad, în acea vară se organiza nunta Regelui Alexandru I al Sârbilor, Croaților și Slovenilor cu Principesa Maria a României. În acest context, chiar sportul-rege a acompaniat evenimentul politic.

La 8 iunie 1922, echipa națională a României a trecut granița pentru a se duela cu cea a Iugoslaviei. Selecționata noastră, alcătuită în majoritate din fotbaliști din rândul etniilor minoritare, dar care aveau o calitate superioară, a impresionat în fața vecinilor cu renume în fotbalul european.

Chiar dacă fondurile erau limitate, selecționata României s-a deplasat cu trenul la Belgrad și a fost primită ca o delegație diplomatică. Fotbaliștii au purtat un echipament elegant, special comandat în Anglia de lordul Elemer Hirsch, entuziast sponsor de moment al tricolorilor.

România a câștigat meciul cu 2-1. Chiar dacă au fost conduși din minutul 35, românii au întors scorul prin golurile lui Francisc Ronay și Aurel Guga. Antrenor a fost Teofil Muraru.

România a folosit următoarea formulă: Adalbert Ritter (Chinezul Timisoara) – Alois Szilagy(MTK Targu Mures), Elemer Hirsch (CA Cluj), Dezso Jakobi(Asociatia Sportiva Haggibor Cluj), Nicolae Honigsberg (CA Oradea), Francisc ZImmerman (CA Timisoara), Aurel Guga (Universitatea Cluj), Carol Frech (Chinezul Timisoara), Paul Schiller(Chinezul Timisoara), Francisc Ronay (CA Oradea).

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.