Catenaccio a la Cluj. Cu superioritate numerică aproape tot meciul, campioana s-a impus greu la Rennes

Autor: Andrei Szabo

CFR Cluj a câștigat meciul din Europa League cu Rennes, scor 1-0, dar aici se opresc lucrurile pozitive din jocul campioanei României.

Echipa lui Dan Petrescu a avut superioritate numerică încă din minutul 6, dar a fost dominată de echipa franceză, care a evoluat multă vreme chiar și cu doi oameni mai puțin.

Deac a marcat în minutul 9, dintr-o lovitură liberă, apoi CFR-ul a avut un joc crispat, parcă sufocat de atmosfera din tribună și energia adversarilor.

Cel mai important moment s-a produs în minutul 5, când portarul Mendy a fost eliminat după ce l-a faultat pe Traore, în marginea careului de 16 metri. În locul său a intrat adolescnetul Bonet, în vârstă de 16 ani, care a apărat ghidat din spatele porții de antrenorul cu portarii al lui Rennes.

În minutul 9, Deac a marcat de la 17 metri, din lovitura liberă, însă deși toată lumea se aștepta ca CFR să atace în mod constant, lucrurile au stat exact pe dos. Ba chiar, Rennes a pus presiune și a obținut un penalty după faultul imprudent al lui Boli la Hunou.

Norocul ardelenilor a fost că Niang a trimis pe lângă poartă, în minutul 28. CFR nu s-a trezit, dar a mai beneficiat de un moment favorabil. Camavinga (16 ani) a fost eliminat după numai câteva zeci de secunde de la startul reprizei a doua, pentru un fault în preajma careului asupra lui Omrani.

Cu doi oameni în minus, Rennes a continuat să atace și să rateze ocazii mari la poarta lui Arlauskis. Pe final, și CFR Cluj a avut un eliminat, pe Susic, dar francezii nu au reușit să egaleze, iar campioana României a luat 3 puncte prețioase în economia grupei.

„Victoria nu ştiu dacă e meritată, pentru că în fotbal nu meriţi tot timpul să câştigi. Eu sunt supărat pe jucători, sincer, mie nu mi-a plăcut ce am văzut, numai norocul a făcut să câştigăm, după repriza a doua. Dacă jucăm aşa în următoarele trei meciuri, facem 0 puncte, 0 goluri şi luăm vreo 10 goluri, eu aşa cred. Nu avem nicio şansă dacă jucăm mai ales cum am jucat în repriza a doua”, a declarat Dan Petrescu după meci.

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.