Special / Eric de Oliveira, Ronaldinho din Liga 1

Autor: Viorel Berbece

 

Mai mereu cu zâmbetul pe buze, Eric își va depăși cât de curând conaționalul, pe Wesley Lopes, pentru a deveni cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1. O realizare meritată pentru brazilianul aproape român.

Cine l-a adus pe Eric în România pentru prima dată, în sezonul 2007/2007 de Liga2, la Mediaș, a avut ochi foarte buni. Și asta pentru că brazilianul din Nova Iguacu s-a acomodat perfect în Ardeal și a luat apoi prima ligă prin surprindere, cu execuțiile sale și tehnica sa deosebită. Condus de profesorul Pustai, el a devenit un nume important din Liga 1, iar înapoi a dat Mediașului spectacol, dar și goluri, el reușind 15 goluri în 31 de meciuri de Liga 1 în sezonul 2010 / 2011, pentru a o duce pe Gaz Metan pe un loc european.

Eric nu a mai prins minunea cu Mainz, alegând să plece în Ucraina pentru foarte scurt timp, la Karpaty Lvov. Dar tot la Mediaș, lângă profesor și, unde între timp a găsit și dragostea, s-a simțit cel mai bine, astfel că s-a întors pentru sezonul 2012 / 2013. A jucat bine și apoi l-a urmat pe Pustai pentru aventura de la Pandurii. A fost un sezon fructuos la echipa gorjeană, cu o participare consistentă în Europa și 11 goluri în 18 partide de campionat. Cu alte legi în vigoare, poate că ar fi putut fi naturalizat și bun de joc pentru echipa națională a României, în cea mai bună perioadă a sa.

Dar orice brazilian plecat de foarte jos știe că trebuie să profite cât mai bine de talentul său, pentru a-și ridica nivelul de trai. Iar Eric a plecat din nou din România, de data aceasta la Al Ahli, în Arabia Saudită. Și acolo nu a stat foarte mult. Pentru a se întoarce la Pandurii. Și a pleca din nou în Asia, mai întâi în Japonia și apoi iarăși în Arabia Saudită.

Și totuși, parcă nicăieri nu i-a fost mai bine ca în noua sa casă, România. Întors pentru sezonul 2016 / 2017, Eric a realizat din nou lucruri frumoase, chiar și cu câteva kilograme în plus. Pentru a fi apoi premiat cu o trecere către o formație care iubește jocul ofensiv, Viitorul Constanța, unde e și acum, cu un scurt și bănos intermezzo în Qatar.

În total, Eric a strâns 64 de goluri în Liga 1 și cât de curând nu va mai împărți primul loc cu Wesley, pentru că are potențialul de a reuși măcar 10 goluri în acest sezon. Cum spuneam și mai sus, e o realizare pe care el o merită, pentru că a fost și este un Ronaldinho al Ligii 1, mereu binedispus și iubitor de minge. Rămâne regretul că nu a devenit primul străin care a jucat pentru România, deși poate că ar fi meritat acest lucru. Dar, în orice caz, rămâne un transfer-etalon pentru Liga 1, dovada că dacă știi să cauți, poți găsi un talent veritabil chiar și în cele mai neașteptate locuri.

 

Poate te interesează şi:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.

Autor: Viorel Berbece / 17 Ian. 2026

Un sezon de 10 pentru Alin Roman. Se poate mai mult?

  Alin Roman este un tip de jucător român cum nu prea mai întâlnești. Poate suntem prea fani ai fotbalului romantic, dar Roman ne amintește de Sânmărtean și mai înainte de el de Lupu sau de Hagi, de ce nu? 

Ştiri recente:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.