Hit the road, Ianis! And do not come back! Sau despre nevoia ca Hagi junior să reușească

Autor: Viorel Berbece

 

Cariera lui Ianis Hagi pare că intră în sfârșit pe drumul european al performanței. Nici devreme, nici târziu, iar echipa pare una potrivită pentru un progres rapid și pentru atingerea de noi orizonturi și mai înalte. Va reuși Hagi junior să confirme așteptările tuturor, dar mai ales pe cele ale tatălui său?

Anul trecut scriam că revenirea lui Ianis în România a fost o greșeală, pentru că poate Hagi jr. ar fi reușit mai multe, mai devreme, dacă stătea la Fiorentina și lupta să-și facă un nume acolo. Ne menținem părerea, cu mențiunea că totuși Ianis a reușit să scoată ce e mai bun din această revenire (prea) rapidă acasă și să devină un jucător important atât pentru Viitorul, cât și pentru echipa națională de tineret. Iar vara i-a adus un transfer într-un loc numai bun pentru continuarea ascensiunii, campioana Belgiei, Genk. Într-o perioadă în care s-au rostit nume de cluburi mari, probabil și din dorința de a atrage clickuri, familia Hagi a luat cea mai bună decizie pentru cariera juniorulu și nu neapărat una care să îmbogățească clubul sau jucătorul. Ce urmează, însă, pentru Ianis?

Hagi junior a ajuns într-un campionat care prețuiește tinerele talente. Și jocul ofensiv. Iar Ianis este cu siguranță un jucător talentat și care poate aduce un plus pentru ofensiva lui Genk. Faptul că va juca și în Liga Campionilor este un plus uriaș pentru experiența de care decarul naționalei de tineret încă are nevoie pentru a deveni un fotbalist și mai bun.

Este Ianis un jucător „fuoriclasse”? Nu încă, pentru că altfel nu ar fi ajuns în Jupiler League, ci mai sus. Dar campionatul Belgiei este locul unde el se poate dezvolta ca jucător, pentru a putea fi pregătit pentru o mutare la un club și mai important. Cam cum s-a întâmplat și cu Răzvan Marin, cel care și-a făcut un nume la Standard, înainte de a trece la Ajax. Aici, Ianis va trebui să-și pună la punct așezarea tactică, cât și condiția fizică, pentru că, așa cum scriam și anul trecut, în fotbalul modern talentul nu mai este suficient, chiar și dacă ești un decar veritabil.

Este Hagi junior un lider? Dacă la Viitorul acest rol părea evident, în schimb la naționala de tineret nu putem spune că lucrurile au stat la fel. Selecționata U21 îi are pe lideri de generație pe Ionuț Radu și George Pușcaș. Într-un top al importanței în vestiar, să zicem că Ianis ar fi al treilea, deși forța grupului este cea care a adus performanța de la Europeanul de anul acesta. La Genk, el nu mai are statutul de vedetă a echipei și nici banderola pe braț. Și poate că acest lucru îl va ajuta. Scăpat de presiunea de acasă, unde presa îi alocă epitete chiar și atunci când nu le merită, pentru ca apoi să-l distrugă cu prima ocazie, Hagi junior are ocazia să explodeze și să devină un jucător de top, dar și un lider adevărat.

Să fii considerat noul Hagi este o povară greu de dus. Și câți nu au fost considerați astfel, de la Luțu la Pleșan, Mutu și alții. Ultimul exemplu e Nicușor Stanciu. Și el trecut prin fotbalul belgian, fără a reuși, însă, să rupă gura târgului. Pentru Ianis e și mai greu, trebuind să ducă acest nume mai departe. Dar pentru el a venit clipa să demonstreze că nu e doar fiul celui mai mare fotbalist român, ci și un jucător cu un potențial fantastic, dintr-o generație care ne poate scoate din nou în stradă.

Dacă va reuși în Belgia, și noi credem că da, atunci porțile fotbalului cu adevărat de clasă îi se vor deschide. Și atunci ar putea realiza chiar mai multe decât tatăl său, de ce nu, chiar dacă în acest moment această ipoteză pare o utopie! Dacă nu, el va îngroșa rândurile jucătorilor români în care s-au pus mari speranțe, dar care nu au rezistat mai mult de un sezon, două în fotbalul mare.

În concluzie, ne dorim să-l vedem pe Ianis Hagi venind în țară doar la acțiunile echipei naționale, în vacanță și poate pe final de carieră, pentru a fi un model în teren pentru puștii de atunci ai Viitorului. Avem nevoie de un Hagi junior învingător, așa cum vrem ca și Marin, Pușcaș, Radu și ceilalți să reușească în fotbalul mare. Deci, Ianis, don't you come back! Ține-o pe drumul performanței!

Poate te interesează şi:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

Xavi continuă alături de FC Barcelona. Starea de spirit s-a schimbat

 Într-o întorsătură surprinzătoare a evenimentelor, Xavi Hernández, antrenorul Barcelonei, a anunțat decizia de a rămâne în funcție până în vara anului 2025.

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.