Mattia Montini, primul jucător care strălucește după venirea la Dinamo

Autor: Maria Sorescu

Dinamo a învins Universitatea Craiova cu 3-0, în etapa a 20-a din Liga 1. A fost primul meci bun făcut de alb-roșii de la venirea lui Mircea Rednic. Un rezultat neașteptat, care l-a făcut remarcat în primul rând pe italianul Mattia Montini.

Fotbalistul originar din Frosinone a înscris în minutele 30, 48 şi 53. A punctat cu călcâiul, spectaculos, apoi a fructificat pasa lui Gomelt, dar a înscris și din întoarecere.

Atacantul de doar 1,75 m, crescut de AS Roma, a venit ca un necunoscut în Liga 1, dar a marcat deja într-un singur meci mai mult decât Denis Alibec, Cătălin Golofca, Ionuț Vână sau Mihai Voduț în întregul campionat. 

Montini a demonstrat că s-a adaptat repede în Liga 1 și că nu întâmplător a fost considerat la un momentdat un talent al fotbalului italian. Rămâne de văzut cum va evolua atacantul și cum se vor raporta la el și celelalte achiziții ale câinilor din ultima perioadă.

„Montini e mult mai mobil decât Gnohere, dar Gnohere are mai multă experienţă, protejeaz mult mai bine. În momentul de faţă. Doi atacanţi foarte buni”, a fost caracterizarea făcut de Mircea Rednic fotbalistului său.

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.