Columbia învinge Polonia și o elimină din competiție. Japonia și Senegal au remizat

Autor: Maria Sorescu

Selecționata Columbiei a arătat ca o echipă mare în fața Poloniei, pe care a învins-o cu scorul de 3-0 (1-0).

După ce pierduseră meciul cu Japonia, în care au evoluat aproape întreaga partidă în inferioritate, „Los Cafeteros'' au anihilat fosta adversară a României din preliminarii.

Columbienii s-au impus prin reușitele lui Yerry Mina (40), Radamel Falcao (70), Juan Cuadrado (75).

Polonia a avut un singur moment în care putea schimba soarta partidei, în min. 58, când Lewandowski a rămas singur cu Ospina, dar a fost blocat de portarul columbian.

În urma acestui eșec, Polonia este eliminată de la Cupa Mondială și va juca împotriva Japoniei doar pentru palmares.

În celălalt meci al grupei, disputat tot duminică, Japonia şi Senegalul au terminat la egalitate, 2-2. Africanii au condus de două ori, prin golurile marcate de Sadio Mane (11) şi Moussa Wague (71), dar niponii au revenit de fiecare dată, prin Takashi Inui (34), respectiv Keisuke Honda (78).

Polonia: 1. Wojciech Szczesny - 20. Lukasz Piszczek, 5. Jan Bednarek, 2. Michal Pazdan (15. Kamil Glik, 80) - 18. Bartosz Bereszynski (14. Lukasz Teodorczyk, 72), 10. Grzegorz Krychowiak, 6. Jacek Goralski, 13. Maciej Rybus - 19. Piotr Zielinski, 9. Robert Lewandowski (căpitan), 23. Dawid Kownacki (11. Kamil Grosicki, 57). Selecţioner: Adam Nawalka.

Columbia: 1. David Ospina - 4. Santiago Arias, 23. Davinson Sanchez, 13. Yerry Mina, 17. Johan Mojica - 8. Abel Aguilar (15. Mateus Uribe, 32), 5. Wilmar Barrios - 11. Juan Guillermo Cuadrado, 20. Juan Quintero (16. Jefferson Lerma, 73), 10. James Rodriguez - 9. Radamel Falcao (căpitan; 7. Carlos Bacca, 78). Selecţioner: Jose Pekerman. 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

Xavi continuă alături de FC Barcelona. Starea de spirit s-a schimbat

 Într-o întorsătură surprinzătoare a evenimentelor, Xavi Hernández, antrenorul Barcelonei, a anunțat decizia de a rămâne în funcție până în vara anului 2025.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.