Scouteri prin vecini. Cinci jucători de peste Prut buni de Liga 1

Continuăm proiectul nostru, „Scouteri prin vecini”, cu un drum în Republica Moldova. Acolo, cu ajutor din partea unui expert în fotbalul de peste Prut, am ales cinci jucători din Divizia Națională care ar fi buni pentru Liga 1.

V-am propus, până acum, un atacant brazilian și un mijlocaș din Portugalia, din prima ligă bulgară, din Serbia v-am prezentat un mijlocaș la închidere japonez și un vârf masiv sârb. Apoi vi l-am arătat pe cel mai interesant jucător din prima ligă din Ungaria, un ghanez de care veți mai auzi pe viitor. Toate acestea le găsiți în secțiunea Reportaj.

Acum, în colaborare cu reputatul jurnalist basarabean Alexandru Grecu, vă propunem cinci nume de fotbaliști de națională a Moldovei care ar merita o șansă în Liga 1:

1. Ion Dragan (21 ani): Mijlocaș sau atacant de bandă. Titular incontestabil și unul dintre liderii Naționalei de tineret și ai echipei Speranța Nisporeni. A depășit nivelul campionatului Moldovei și trebuie să plece într-un campionat mai tare pentru a crește în continuare. Calități: șut bun de la distanță, dribling bun, viteză atât de start, cât și pe distanță lungă. Cel mai bun meci din sezonul trecut: victoria contra lui Șerif, 1-0 la Tiraspol, când a fost coautor la faza golului, preluând balonul în propria jumătate de teren și driblând câțiva adversari a dus mingea până la marginea careului advers.

2. Alexandru Antoniuc (28 ani): Mijlocaș sau atacant de bandă. Unul dintre cei mai talentați fotbaliști moldoveni. A jucat o perioadă în Rusia, la Rubin Kazan, dar nu s-a acomodat și a revenit acasă. În Moldova a jucat la trei echipe: Zimbru, Veris și Milsami. La toate trei a fost printre cei mai buni sau poate chiar cel mai bun jucător. Calități: dribling excelent, viteză atât de start, cât și pe distanță lungă. Titular la echipa Națională a Moldovei deja de 5-6 ani.

3. Veaceslav Posmac (27 ani): Cel mai bun fundaș central din campionatul Moldovei în ultimii 3-4 ani. A fost capitan la Dacia Chișinău, echipă care s-a bătut doi ani consecutiv cu Șerif în meciul de aur pentru titlu. Apoi s-a transferat la Șerif Tiraspol, unde s-a impus rapid, fiind din nou printre cei mai buni jucători. A jucat cu Șeriff în grupele Europa League, ratând calificarea în primăvara europeană în ultima etapă din grupă. Calități: e masiv, înalt și foarte puternic. Joc aerian foarte bun, dar și la marcaj se descurcă foarte bine. Titular în Naționala Moldovei în ultimii doi ani.

4. Ilie Cebanu (31 ani): Cel mai bun portar moldovean al anului 2017. De fapt e cel mai bun portar moldovean din ultimii 4-5 ani. Și e LIBER de contract, după ce s-a despărțit de Zimbru Chișinău. A jucat mulți ani în Rusia, o perioadă fiind titular la Tom Tomsk și Mordovia Saransk, echipe care se aflau în perioada respectivă în prima divizie valorică a fotbalului rusesc. Prin comparație, portari care joacă în România, Calancea sau Coșelev n-au reușit să se impună în Rusia, revenind acasă după doar o jumătate de an. Calități: foarte bun pe linia porții, dar și la ieșiri pe centrări. A făcut școala de fotbal în Austria. Titular la Naționala Moldovei în ultimii 5-6 ani.

5. Sergiu Plătică (26 ani): Revelația ultimului sezon din Moldova. Jucător polivalent, joacă pe mai multe poziții, de la fundaș stânga, la atacant central. A avut cel mai bun an 2017 din carieră, debutând la echipa națională la începutul anului, și fiind titular în ultimele două partide din preliminarii. În meciul cu Irlanda de la Dublin, Sky Sports l-a desemnat cel mai bun jucător moldovean al meciului, notându-l cu 7. Calități: șut bun, simțul porții, joc aerian bun, rezistență la efort, muncitor. A semnat iarna aceasta cu Milsami Orhei.

 

 

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.