U17/ Am revenit cu picioarele pe pământ. România-Israel 1-5, în Turul de Elită

Autor: Viorel Berbece

Dacă evoluția puștilor de la U19 ne-a făcut să visăm, în schimb reprezentativa U17 ne-a reamintit cât de mult mai avem de lucrat pentru a redresa situația la copii și juniori. Puștii antrenați de trioul Țicleanu-Ianovschi jr. - Văsâi au fost pur și simplu zdrobiți de Israel, în primul meci din Turul de Elită.

Astfel, România a fost învinsă cu 5-1 de Israel, într-un meci jucat pe unul dintre terenurile de pregătire ale celor de la Academia Pușkaș (Ungaria). Pe durata celor 80 de minute de joc, micii „tricolori” nu au găsit replică decât pentru a reduce din handicap și a spera pentru doar câteva minute într-un rezultat pozitiv.

Interesant este că prima repriză a fost una echilibrată, cu israelienii deschizând scorul chiar înainte de pauză, prin vedeta meciului, Jauabra, atacantul lui Maccabi Haifa U19. La nouă minute de la reluare, căpitanul Israelului, Ovadia (Hapoel Tel-Aviv) a făcut 2-0 și deja se profila un (nou) rezultat rușinos pentru România U17, trupă care abia a obținut accesul la acest Tur de Elită, deși a avut o grupă ușoară de calificare și a mai și jucat acasă atunci.

România a mai spălat din rușine, prin golul lui Alexandru Dumitru, atacantul ce ține de Atletico Madrid. Era minutul 57 și părea că ai noștri pot reveni în joc. Doar patru minute a ținut speranța. Jauabra a înscris pentru 3-1 și, peste alte trei minute, tot el a majorat scorul la 4-1. Nu a fost, însă, scorul final, pentru că Davida a marcat pentru un umilitor 5-1, iar șansele de a ajunge la Euro par mai degrabă de domeniul fantasticului pentru trupa noastră.

Pentru noi au jucat astăzi: 1. Șerban - 2. Georgescu (Rus, 69'), 4. Catrici, 5. Marin, 15. Chiorean - 8. Albu-cpt., 14. Mărginean, 20. Marrone - 9. Toma (11. Dumitru, 52'), 10. Markovic, 7. Nițu (17. Stan, 52')

Următorul meci al României în Turul de Elită va fi împotriva țării gazde, la Budapesta. E nevoie de schimbări majore în primul 11, însă e greu de crezut că se mai poate face ceva. Principalul obiectiv ar trebui să fie obținerea unui scor cât mai decent...

 

 

Poate te interesează şi:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

Xavi continuă alături de FC Barcelona. Starea de spirit s-a schimbat

 Într-o întorsătură surprinzătoare a evenimentelor, Xavi Hernández, antrenorul Barcelonei, a anunțat decizia de a rămâne în funcție până în vara anului 2025.

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.