Un fost portar în Serie A își reia cariera la 75 de ani

Autor: Maria Sorescu

Lamberto Boranga a împlinit 75 de ani la 30 octombrie 2017 și este gata să revină pe teren.

El a semnat un contract cu Marotta, o echipă din liga a noua italiană. Vestea este cu atât mai interesantă cu cât Lamberto Boranga joacă pe postul de portar, unde îți trebuie un corp flexibil.

El are o carieră interesantă în spate, cu 112 meciuri în Serie A, la Cesena, unde a apărat în perioada 1961-1983.

După ce s-a retras din fotbalul profesionist el a continuat într-o dublă direcție, ca fotbalist amator și ca atlet.

El deține și două recorduri mondiale la veterani, la triplu salt, 10,75 m (categoria peste 70 de ani) și la săritura în lungime, 5,75m (categoria peste 65 de ani).

„Fotbalul face parte din viața mea și eram sigur că la un moment dat voi reveni în dreptunghiul verde. Am aceleași emoții ca în momentul în care am debutat la profesioniști”, a declarat Lamberto Boranga.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

Xavi continuă alături de FC Barcelona. Starea de spirit s-a schimbat

 Într-o întorsătură surprinzătoare a evenimentelor, Xavi Hernández, antrenorul Barcelonei, a anunțat decizia de a rămâne în funcție până în vara anului 2025.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.