10 fotbaliști liberi de contract ... de nota 10

Autor: Nicolas Grama

 În fiecare sezon, pauzele competiționale sunt prilej de speculații și fiecare club speră să facă afaceri bune. Iar dacă ar fi posibil, ar aduce fotbaliști experimentați liberi de contract.

Jurnaliștii francezi de la So Foot au venit în ajutorul cluburilor și au făcut un top al celor mai intersanți fotbaliști care sunt liberi de contract în această perioadă.

10. Alou Diarra, 36 de ani, mijlocaș defensiv. Francezul a jucat la Bordaux, Marseille, Charlton, iar ultima dată a evoluat la Nancy, în vară.

9. Benoit Tremoulinas, 31 de ani, fundaș stânga. Francezul a jucat ultima dată la Sevilla, de unde a plecat diin cauza unei accidentări. Tremoulinas mai are meciuri la Bordeaux și Dinamo Kiev.

8. Marko Basa, 34 de ani, muntenegrean, fundaș. Fotbalistul a jucat în ultimii șase ani la Lille, dar mai are experiențe bune și alături de OFK Belgrad, Le Mans și Lokomotiv Moscova.

7. Diego Capel, 29 de ani, mijlocaș de bandă. Spaniolul a jucat ultima dată pentru Anderlecht, iar în vară a fost aproape de a semna cu Lens, dar tranzacția nu s-a mai produs, iar Capel a rămas liber de contract.

6. Jeremie Aliadiere, 34 de ani, atacant. Francezul a îmbrăcat tricoul lui Arsenal, Middlesbrough și Lorient.

5. Cheick Diabate, 29 de ani, atacant. Malianul a fost pus pe liber de Osmanlisport, după ce sezonul trecut a fost împrumutat la Metz.

4. Nicolas Maurice-Belay, 32 de ani, mijlocaș. Francezul s-a despărțit în vară de Bordeaux și a mai jucat în carieră la Sochaux și AS Monaco.

3. Bakary Sagna, 34 de ani, fundaș. Francezul a jucat în ultimele trei sezoane la Manchester City, după șapte ani la Arsenal.

 2. Abou Diaby, 31 de ani, mijlocaș. Francezul cu origini ivoriene a jucat e-a lungul carierei la Auxerre, Arsenal și Marseille.

1. Mathieu Flamini, 33 de ani, mijlocaș. Francezul care a jucat ani buni la Arsenal și AC Milan este liber de contract și nu caută neapărat banii, ci provocări cu adevărat interesante.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

Xavi continuă alături de FC Barcelona. Starea de spirit s-a schimbat

 Într-o întorsătură surprinzătoare a evenimentelor, Xavi Hernández, antrenorul Barcelonei, a anunțat decizia de a rămâne în funcție până în vara anului 2025.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.