Dinamo - Athletic Bilbao 1-1. Speranţe la retur pentru dinamovişti

Autor: Tibi Demeter

  Dinamo a remizat, 1-1, în manşa tur a partidei din cadrul turului trei preliminar împotriva celor de la Athletic Bilbao, într-un joc disputat pe Arena Naţională.

Formaţia antrenată de Cosmin Contra nu s-a făcut de râs în faţa celor 26.000 de spectatori prezenţi pe stadionul din capitala ţării şi a reuşit să facă cea mai bună repriză a sezonului.

Athletic Bilbao a dominat autoritar începutul partidei şi inevitabil a venit şi golul în poarta lui Penedo.

Bascii au deschis scorul în minutul 24, prin Aymeric Laporte, cel care a înscris cu capul din apropierea porţii, după o minge prelungită de Etxeita la o centrare venită din corner.

Dinamoviştii au revenit spectaculos în repriza secundă, iar noul intrat Rivaldinho a egalat în minutul 55, cu un şut superb de la 25 de metri.

Adam Nemec putea să o aducă pe Dinamo în avantaj în minutul 64, dar golul atacantului a fost anulat pentru ofsaid, la o fază la limită.

Filipe Nascimento a intervenit decisiv la lovitură trimisă de Muniain cu capul şi a reuşit să respingă mingea de pe linai porţii.

Alb-roşii au fost aproape să beneficieze de un autogol cu un sfert de oră înainte de finalul partidei, însă Herrerin a respins în ultimul moment mingea trimisă de Balenziaga.

Ultimele minute ale partidei au avut o desfăşurare calmă, Bilbao având o posesie sterilă la mijlocul terenului.

Dinamo: 26. Jaime Penedo — 29. José Romera, 5. Ionuț Nedelcearu, 3. Georgios Katsikas, 7. Steliano Filip (căpitan) — 18. May Mahlangu, 6. Azer Busuladic (9. Rivaldinho, 46) — 4. Sergiu Hanca, 24. Filipe Nascimento (15. Paul Anton, 84) , 20. Diogo Salomao — 17. Adam Nemec (10. Juan Albin, 67).

Athletic: 13. Iago Herrerin — 18. Oscar de Marcos, 16. Xabier Etxeita, 4. Aymeric Laporte, 24. Mikel Balenziaga — 21. Mikel Vesga, 7. Benat Etxebarria (17. Mikel Rico, 81) — 14. Markel Susaeta (căpitan; 15. Inigo Lekue, 67), 22. Raul Garcia (19. Sabin Merino, 90), 10. Iker Muniain — 20. Aritz Aduriz.

 

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

Xavi continuă alături de FC Barcelona. Starea de spirit s-a schimbat

 Într-o întorsătură surprinzătoare a evenimentelor, Xavi Hernández, antrenorul Barcelonei, a anunțat decizia de a rămâne în funcție până în vara anului 2025.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.