Obsesia amenzilor la FRF: Dinamo și Rapid, aspru pedepsite după derby

Autor: Nicolas Grama

FRF nu face nicio concesie echipelor dn Liga 1 și le amendează etapă de etapă. Victime previzibile au fost devenit Dinamo și Rapid, care s-au contrat ca de fiecare dată în tribune.

Rapid și Dinamo au fost sancționate de Comisia de Disciplină a FRF cu o amendă de 50.625, respectiv 37.968 de lei, după incidentele produse de suporteri la meciul dintre cele două echipe din etapa a 26-a a Ligii 1.

Potrivit observatorului, în tribune au avut loc incidente între suporteri spre finalul jocului, câștigat cu 2-0 de Dinamo. Suporterii celor două echipe au introdus și aprins materiale pirotehnice în interiorul stadionului și au aruncat cu obiecte.

Pedepsele par destul de dure, ținând cont că ambele cluburi sunt în insolvență. Mai mult decât atât, firmele de pază și Jandarmeria, care au asigurat ordinea la meci, nu au oferit prea multe explicații legate de modul prin care suporterii au pătruns în arenă cu materiale pirotehnice și bannere instigatoare.

 

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 10 Mar. 2024

VIDEO / Următorul pas în arbitrajul fotbalului. Decizile, anunțate la microfon de către centrali pentru întreg stadionul

 Portugalia a marcat o nouă etapă în lumea fotbalului, una în care inovația pare să ducă arbitrajul la un alt nivel.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Feb. 2024

VIDEO / Din toată inima pentru Team Romania, melodia care-i va impulsiona pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris

 Trupa Voltaj aduce o notă de inspirație și susținere pentru sportivii calificați la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

Autor: Guy Aka Martial / 16 Oct. 2023

Seară angoasantă la Bruxelles. Un atentat terorist a întreupt meciul Belgia-Suedia

 Stadionul Roi Baudoin din Bruxelles trebuia să fie cadrul unei seri minunate luni. 

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.