Povestea semimaratonului Brașov: aer tare la urcare, frâne bune până-n „zid” și satisfacție garantată

Autor: Pompiliu Constantin

Trezitul la 4 dimineaţa nu mai fusese de ceva vreme la fel de emoţionant ca în ziua de 5 aprilie. Mobilizarea matinală avea să mă orienteze către Braşov, un oraş drag mie, dar de data aceasta cu un scop inedit: primul semimaraton din carieră. Citisem multe despre acest concurs, organizat de Asociația Cetatea Brașovului și Intersport, şi am fost printre primii înscrişi, tocmai pentru a avea un plan bine ticluit cu 3 luni înainte.

Nu mai alergasem pe munte din copilărie, aşa că mi-am propus să termin cursa mai devreme de 3 ore. Cu încredere şi cu sfaturi smulse și ,„furate” de la foşti participanţi, am luat trenul de 5:52 în direcția Brașov. Nu mare mi-a fost mirarea să mă intersectez în vagon cu alţi alergători, cu care aveam să schimb câteva păreri, mai ales că toţi erau la a doua participare. În tren am putut să-mi completez somnul şi să verific starea vremii. Aş fi preferat să nu plouă, mai ales că aveam de alergat 21 de km, nu 5 sau 10, deşi n-ar fi fost prima cursă în asemenea condiţii meteo.

Kit-start

Coborât din tren, am urcat în autobuzul 41, pentru a ajunge la timp pentru ridicarea kiturilor. Am fost acolo la 9:15, iar pregătirile erau în toi. Voluntarii, probabil la fel de matinali ca şi noi, au fost foarte amabili, zâmbitori şi am primit imediat tot ce era nevoie. Pentru că mai aveam două ore până la şedinţa tehnică, mi-am permis să plec la o scurtă plimbare, să-mi las bagajul şi să mă schimb pentru concurs.

Am ronţăit câte ceva, m-am hidratat, încercând să nu exagerez, pentru că deja ştiu de câtă apă sau mâncare am nevoie. Nu credeam în urmă cu ceva timp, când alergătorii mai experimentaţi îmi spuneau că acest sport te face să te cunoşti mai bine, dar aşa este. Deja ştiu ce alimente nu-mi priesc, câtă apă trebuie să consum în ziua cursei, în timpul întrecerii şi după.

La 11:10 eram din nou în Piaţa Unirii, gata să mă integrez în atmosferă. Am recunoscut numeroase feţe de la întrecerile precedente şi am apucat să schimb câteva vorbe cu Gabriel Solomon şi Marian Chiriac. Le mulţumesc pentru sfaturile utile, la fel cum îi sunt recunoscător şi lui Andrei Roşu, care îmi dăduse câteva ponturi despre acest semimaraton cu o săptămână înainte.

Picăturile de ploaie au generat câteva grimase pe figurile concurenților, dar fiecare își pregătise planul B. Eu am apelat la o pelerină destul de lejeră, mi-am făcut încălzirea, am asistat la şedinţa tehnică şi m-am plasat în mijlocul grupului de ,„sardele”, pentru a lua startul. Prietenii alergătorilor și curioșii s-au adăpostit în preajma zonei de start, au făcut ultimele poze cu „fugarii” și au început să facă diverse calcule pentru a aproxima timpul când trebuie să revină la sosire.

Cine-a pus drumul în pantă ?

Eu îmi propusesem să nu mă opresc în primii 3,5 km, până la primul punct de hidratare, şi am alergat uşor, aşa cum m-au sfătuit Marian şi Andrei. Ştiu de la cursele precedente ce ritm pot să duc, aşa că nu am intrat în sprinturile celor mai rapizi şi am ajuns la primul punct de hidratare după aproximativ 25 de minute. Pentru că simţeam nevoia de apă şi izotonic m-am oprit, decizie ce s-a dovedit oarecum neinspirată.

M-am hidratat, dar reluarea alergării a fost mai grea. Până la punctul 8,5 km am alternat alergările cu mersul alert pe drumul forestier. Am fost concentrat pe respiraţie şi am urmărit cu atenţie comportamentul celor din jur. Am văzut oameni grăbiți și antrenați, dar și începători. Am consemnat reacții din cele mai diverse, stiluri de alergare distincte și voluntari spirituali. Am auzit și „sper să nu mă întorc între patru scânduri la București”, dar și „Uau, ce tare e!”. Glumele și chicotelile au născut la un moment dat și o reacție ce a stârnit râsete: „Cine-a pus drumul în pantă ?”. Urcarea a fost un melanj de atitudini în șir indian.

Nu am ratat nici peisajul, unul cu adevărat spectaculos. Pentru orice om obișnuit cu Bucureștiul, traseul a oferit un plus de relaxare vizuală. Probabil că și dorința de a prinde cât mai multe senzații din cursă a făcut să fiu depăşit de mulţi concurenţi (nu o luați ca pe o scuză). Ploaia s-a oprit între timp, iar aerul proaspăt mi-a dat energia necesară pentru a continua.

Până la punctul de 8,5 km mi-am propus să iau totul ca pe un antrenament, cu alergare de 200-300 de metri şi mers cam pe aceeaşi distanţă. Până în vârf am fost depăşit şi de o echipă medicală, aflată în acţiune. Aveam să aflu mai târziu că șase persoane au avut nevoie de intervenţia ambulanţei, dintre care două au ajuns la Spitalul Judeţean cu probleme mai serioase.

La al doilea punct de hidratare, de la 8,5 km, am fost aşteptaţi de o surpriză. Toboşarii făceau atmosferă pe o scenă ad-hoc, iar voluntarii notau ordinea sosiţilor. M-am alimentat din nou cu apă şi izotonic şi aşteptam să sprintez la vale, mai ales că trecuse o oră şi 10 minute de la start. Numai că următorul kilometru l-am parcurs destul de greu, deoarece poteca era strâmtă, terenul accidentat şi moale, iar riscul de a ajunge în râpă era destul de crescut. M-am mulţumit să merg în spatele celor care apelaseră la același ritm prudent.

Restart la kilometrul 10

Abia după ce am depăşit borna kilometrului 10 am început alergarea, depăşindu-i pe cei din faţa mea şi neavând în raza vizuală decât rar unul sau doi alergători. M-am bucurat din nou de încurajările voluntarilor şi am ţinut o cadenţă destul de ridicată. Pe coborâre, frânele adidașilor (publicitate: Brooks Cascadia 7) au funcționat perfect, iar cu genunchii nu am avut nicio problemă. De pelerină m-am lepădat pe traseu, iar „transparenta” a ajuns în rucsacul unui concurent întâlnit pe drum şi cu care am alergat cot la cot aproximativ 3 km. Eram încrezător și mă gândeam că sunt pe cale să mă încadrez în 2 ore şi jumătate, adică mult peste ceea ce-mi propusesem.

Am avut ceva emoţii în zona pietrelor ude, dar mai ales pe undeva pe la kilometrul 18, unde a apărut în faţă ,„zidul”, şi la propriu şi la figurat. O urcare de 60-70 de metri cu o înclinaţie imposibilă. O pantă care a scos din mine toate blestemele şi care a părut o veşnicie. De asta nu-mi spusese nimeni. În faţa mea, cineva ajunsese patruped, dar era decis să nu renunţe aşa că am avansat şi eu cu pas de melc până în vârf. Dacă mă opream, cred că acolo înţepeneam.

Nu ştiu cât mi-a luat să urc acea pantă. Poate 10 sau 15 minute, pentru că şi revenirea pe plat îmi tăiase cheful de alergare. Am mers vreo 300 de metri, după care m-am încumetat să alerg din nou până la final. Am sprintat până la sosire şi am trecut pragul cu un tonus excelent. Am bifat un succes. Timpul nu a fost atât de important, două ore și 40 de minute. Aş spune că e un timp decent pentru primul semimaraton şi mai ales pentru cineva care și-a permis luxul de a admira traseul.

Victorie !

La sosire, am fost aşteptat de grupul de încurajare, de aici şi avantajul de a avea rude în Braşov. Nu am neglijat nici porţia de paste, apa, iar totul a fost condimentat cu câteva poze. N-a mai contat că eram ud leoarcă și că ploaia reîncepuse.

Căldura organizatorilor a compensat vremea mohorâtă, iar pentru acest motiv îi felicit. Semimaratonul Braşov a fost o experienţă frumoasă, iar la anul sunt convins să mă prezint din nou la start. Cu un nou obiectiv: un timp sub 2 ore şi jumătate, cu tot cu scanarea de peisaj.

 

Poate te interesează şi:

Autor: Viorel Berbece / 14 Iun. 2019

Nu le e frică de ruși! Boxeurii români vor să cucerească Minskul

 Lotul național de box al României pentru cea de-a două ediție a Jocurilor Europene se află la final de pregătire. Prin exerciții cu mingea medicinală, sesiuni de palmări sau runde „la bețe”, tinerii boxeuri trag din greu pentru a aduce cât mai multe medalii delegației noastre.

Autor: Maria Sorescu / 11 Feb. 2019

EXCLUSIV / Răzvan Lucescu, prin ochii fanilor lui PAOK. De la „hoțul de buzunare” la „Generalul”

 PAOK a învins-o cu 3-1 pe Olympiakos și s-a distanțat la nouă puncte în fruntea clasamentului din Grecia. Răzvan Lucescu este considerat principalul artizan alacestui parcurs perfect. 

Autor: Viorel Berbece / 11 Ian. 2019

VIDEO/ Scouteri prin vecini: cinci jucători interesanți și accesibili din prima ligă a Serbiei

Perioada de transferuri în România s-a deschis, ocazie bună să reluăm proiectul nostru, „Scouteri prin vecini”, cu o scurtă radiografiere a primei ligi din Serbia.

Ştiri recente:

Autor: Andrei Szabo / 26 Iun. 2019

Fotbal european: David Silva nu prelungește cu Manchester City, iar Andre Gomes lasă Barcelona pentru Chelsea

 Piața transferurilor ne oferă o nouă zi intensă.

Autor: Maria Sorescu / 26 Iun. 2019

Dinamo i-a achiziționat pe Gabriel Moura şi Slavko Perovic

 Dinamo a cooptat un fundaș și un atacant. 

Autor: Andrei Szabo / 25 Iun. 2019

Internaționalul de tineret Adrian Rus a semnat cu MOL Vidi

 Adrian Rus este unul dintre remarcații Campionatului European sub 21 de ani din Italia.