FOTBALUL MIC / Orgolii multe, niciun gol într-un derby al Ligii a V-a Hunedoara

Autor: Alin Bufnila

 Etapa a doua a Seriei Valea Mureşului din Hunedoara a adus şi primul derby al orgoliilor. Pe terenul de la Gura Barza s-au întâlnit Zarandul Crişcior şi KSS Ribiţa, echipe care au stadioanele la 12 kilometri unul de altul. Săptămâna dinaintea partidei a fost plină de mici înţepături între jucătorii celor două echipe. Cele mai frumoase ironii sunt între prieteni, nu-i aşa?

Meciul a picat de Sfânta Maria, aşa că oamenii n-au avut nimic mai bun de făcut decât să meargă la stadion. Au fost vreo 100 de oameni la meci, în bătrâna tribună care încă este în picioare. Dacă în tribună a fost umbră şi frumos, pe teren a fost tare greu. Gazonul (oh, ce cuvânt pretenţios!) a fost proaspăt ca o pâine care stă la soare o săptămână. A ieşit praf din crampoanele jucătorilor încă de la încălzire.

Acţiune a fost şi în tribună înainte de meci. Un DJ local şi-a adus staţia şi a pus muzică. Nu populară, aşa cum ne-am fi aşteptat într-o micuţă localitate ardeleană, ci Inna şi Alexandra Stan. Când au apărut arbitrii, a tăcut muzica. S-au verificat crampoanele, numerele de pe tricou şi s-a dat drumul la joc. Nu mult a trecut până când s-a auzit zgomot de apărători. Ironiile din timpul săptămânii s-au transformat uşor, uşor, în intrări tari, fie la minge, fie la picior.

Un contact mai dur a adus şi primele accidentări. Victime? Câte un jucător din fiecare echipă. Ambii au plecat mai repede la vestiare. Asta nu înainte de a primi îngrijiri de la o doamnă doctor care abia a ajuns la ei, din cauza că era... accidentată la un picior. În tribune, prietenele fotbaliştilor l-au „luat la ţintă” pe central. „Îţi iau fluiericea! Nu ai văzut ce fault a fost?”, a exclamat o doamnă cu feciorul lângă ea. Arbitrul n-a băgat-o în seamă. A avut treabă cu antrenorul Zarandului, pe care l-a trimis în tribune, pentru proteste. După un drum printre rugi şi buruieni, cel poreclit „Beleauă” a ajuns aproape de tribună. N- a urcat, ci a rămas la nivelul gazonului.

Să nu uităm şi de fotbal. Au fost vreo 3 ocazii mari pentru Zarandul în prima repriză, toate ratate de Pădureanu. 0-0 la pauză şi muzica s-a auzit din nou pe stadion. Antrenorul Ribiţei a făcut ce-a făcut şi şi-a trezit jucătorii, care au atacat mai mult în repriza a doua. Au venit şi câteva ratări, fără efect pe tabelă. Gândiţi-vă la tabela ca la un concept, nu ceva material. Tabela de la stadionul din Gura Barza nu mai arată de mult timp vreun rezultat.

Prin minutul 70, Pădureanu (vă amintiţi de el din prima repriză, nu?) a căzut rău de tot şi şi-a dizlocat umărul. Ţipetele de durere s-au auzit până în localitatea alăturată. Atacantul a fost scos pe braţe, pus într-o maşină şi dus la spital. Ribiţa a forţat golul. Apărut la stadion în repriza a doua, Adrian Lapte a promis că marchează pentru KSS imediat după ce intră. Culmea, aşa s-a şi întâmplat. Din păcate pentru el, asistentul a ridicat fanionul şi golul nu s-a pus. S-a terminat astfel 0-0, într-un meci savuros în tribune şi crâncen pe teren. 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 11 Dec. 2023

Victor Osimhen, de la străzile din Lagos la cel mai bun fotbalist al Africii

 Victor Osimhen a fost desemnat fotbalistul african al anului 2023.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!