Spectacol la old-boys

Autor: Alin Bufnila

 A fost spectacol la Brad, de Zilele Municipiului, unde s-a întâlnit echipele de old-boys ale Aurului şi Corvinului. Old doar cu vârsta, pentru că vivacitatea unor jucători de 50 sau 60 de ani concurează cu cea a puştilor din ziua de azi. De la Corvinul nu au lipsit Petcu, Rus, Păcurar, Colesniuc, Nicşa şi Nelu Mitrică. Dincolo, Aurul i-a avut în primul 11 pe Rudisuli, Nan, Gavrilă, Văcaru, Ioan Micu, Filipaş, Mihăilă. Unii dintre ei chiar mai joacă şi o fac excelent.

O prezenţă deosebită în echipa brădeană a reprezentat-o… Ionuţ Popa. Cel mai simpatic antrenor din România a jucat câteva meciuri la Brad, în urmă cu aproape două decenii. Din păcate pentru ei, hunedorenii au fost doar 11. Ba mai mult, între cei 11 s-au aflat doi portari. Unul a luat tricou de jucător de câmp şi s-a dus direct în atac.

Încălzirea s-a desfăşurat între glume şi dialoguri între componenţii celor două echipe. Dar şi cu o şedinţă foto. S-au făcut poze în care au încăput ani de istorie a fotbalului, mii de meciuri, miliarde de bucurii aduse microbiştilor. Şi s-a dat drumul la joc, în faţa a câteva zeci de brădeni iubitori de fotbal.

Aurul, cu o medie de vârstă mai scăzută, a dat ritmul. Unul nu foarte rapid, că doar a fost meci amical, nu finală de cupă europeană. Portarul Rus mai discuta cu cineva din spatele porţii, mai apăra câte un şut, mai primea ironiile nevinovate ale comentatorului. A primit însă şi câteva goluri. Primul, o frumuseţe norocoasă. Centrare-lob, dacă putem s-o numim aşa, direct în colţul lung. Autor: Ormenişan.

Gavrilă, Gomoi şi Văcaru au marcat şi ei pentru Aurul. Golul Corvinului a fost înscris de… Ormenişan. Acesta a schimbat tricourile la pauză. Petcu a ieşit şi el în evidenţă. A ratat un penalty. Nu s-a supărat însă nimeni. După două reprize, una de 27 de minute, alta de 26 (deh, ceasul arbitrului e suveran), Aurul – Corvinul s-a terminat 4-1. Poveştile, amintirile şi zâmbetele au continuat după meci, la o bere atât de binevenită într-o zi caldă. 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 11 Dec. 2023

Victor Osimhen, de la străzile din Lagos la cel mai bun fotbalist al Africii

 Victor Osimhen a fost desemnat fotbalistul african al anului 2023.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Oct. 2023

Boala jocurilor de noroc, ludopatia. Ce soluții există. Mărturia fotbalistului Fagioli, de la Juventus

 Dependența de jocuri de noroc se naște dintr-o tulburare de comportament, iar aceasta implică dependența de pariuri, loterii și de jocuri de noroc.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.