REPORTAJ EXCLUSIV / Turcii ne-au naturalizat canotajul: povestea fascinantă a unor succese sportive românești la Istanbul

Autor: Viorel Berbece

 Când turcii ne atacau la sud de Dunăre, în Evul Mediu, celebrele poduri de vase prilejuiau trecerea armatelor „Semilunei” pe tărâm românesc. Chiar și așa, manevrabilitatea ambarcațiunilor nu a fost transpusă de turci în performanță sportivă. Probabil că nu și-au propus decât strictul necesar. Ca și în fotbal, turcii au apreciat performanța, au admirat-o și au și cumpărat-o. Au vrut fotbal de calitate, i-au adus pe Hagi și Adrian Ilie. Acum, pasionații de sport de la Istanbul au lărgit aria de interes și au trecut și la canotaj, mai ales că în România există o tradiție, dar și dezinteres.

De asta au profitat turcii pentru a naturaliza câteva dintre cele mai talentate sportive ale României în acest domeniu. Printre ele este și Elena-Geanina Zlavog, o ieșeancă, fiica unei foste canotoare de performanță, care ne povestește că biografia mamei a avut un rol determinant în alegerea carierei.

„De canotaj m-am apucat din proprie inițiativă, mi-am dorit să practic acest sport deoarece și mama mea a activat în acest sport pentru clubul CSM Iași în trecut, fiind printre primele sportive ale secției de canotaj. De mică, văzând acasă pozele, medaliile, articole despre ea în ziare, mi-am dorit să ajung asemeni ei, așa că la vârsta de 14 ani am mers împreună la fostul său antrenor, domnul Constantin Cătescu. Mama a fost și nu prea de acord cu hotărârea mea, pentru că știa foarte bine ce înseamnă canotajul și munca depusă pentru performanță. Am zis că voi încerca un an de zile și în funcție de rezultatele obținute voi hotărî dacă voi continua. Primul rezultat important din acel an a fost chiar primul loc în proba de 4 vâsle, iar sentimentul de a fi pe podium m-a motivat să merg pe acest drum”, spune Elena Zlavog cu o bucurie evidentă.

Elena are 22 de ani și de mai bine de un an evoluează pentru Galatasaray Istanbul. Ne-am dat repede seama că sportul românesc a renunțat prea ușor la ea, ca și la alte canotoare, naturalizate imediat de urmașii otomanilor. Acum nu mai vin ei la noi, ci ne ducem noi la ei.

Ne întrebăm tot mai des ce s-a întâmplat cu canotajul românesc ? La managementul deficitar vă gândiți și voi, nu ? La lipsa de interes, la incapacitatea de a-i motiva și antrena pe tinerii sportivi ? Să continuăm cu povestea canotoarelor noastre.

Elena-Geanina Zlavog s-a remarcat ca sportivă de foarte devreme. S-a apucat de canotaj în 2005 și a acumulat pe bandă rulantă numeroase medalii, la nivel național și internațional. Practic, nu-și aduce aminte să fi existatat concurs de la care să se fi întors fără premiu, în diferite probe: dublu vâsle, 4 vâsle, 4 rame, simplu, fie că vorbim de nivelul juniorilor sau la tineret.  CV-ul ei este atât de bogat că ne-ar trebui un spațiu mult prea mare și poate prea obositor pentru mulți dintre voi.

Pe plan extern, rezultatele au apărut începând cu anul 2008, cu locul 2 la Campionatul Mondial de juniori, în proba de 8+1, apoi locul 1 la Balcaniada pentru juniori în proba de 4 rame. În anul 2010 a luat locul 2 la Campionatul Mondial Universitar, tot în proba de 4 rame. Din toamna anului 2008 până în primăvara anului 2011 a făcut parte din lotul olimpic feminin, 

Dezamăgită de lipsa condițiilor de pregătire, de șansele acordate și de perspectivele generale s-a gândit să renunțe, dar a avut parte de o ofertă provocatoare. O fostă componentă a lotului olimpic al României, Ana Maria Apachiței, antrenoare la clubul Galatasaray, i-a propus un transfer, în condiții extrem de avantajoase.

Și Elena nu a stat prea mult pe gânduri. Susținută de familie, Elena a luat drumul Turciei, gata de o nouă provocare și de contactul cu o nouă civilizație. Și a avut surpriza plăcută să descopere că țara de adopție chiar are o civilizație a canotajului. Alături de ea a plecat și Anca Luchian, fostă componentă a lotului olimpic românesc și înscrisă la Olimpia București. Mărturisește că ajutorul acordat de Ana Maria a fost esențial, iar existența unui nucleu românesc i-a facilitat acomodarea.

Galatasaray le-a primit pe tinerele fete cu multă căldură și condiții de invidiat. Li s-a pus totul la dispoziție pentru a reprezenta Turcia, iar ele au răspuns ospitalității cu multă muncă și rezultate.  

„Programul de antrenamente la canotaj este destul de dur, 11 luni din 12 le petreci doar în cantonament. În momentul de față mă antrenez de 12 ori pe săptămână, câte două antrenamente pe zi. Acestea variază și în funcție de condițiile climatice. Antrenamentul de bază este cel de pe apă, dar dacă vremea nu ne permite, spre exemplu dacă sunt valuri, plouă sau lacul este înghețat, ne antrenăm în sală, pe un aparat ce simulează lovitura de canotaj, ergometrul. Iar după fiecare antrenament pe apă sau ergometru, completarea antrenamentului constă în circuite de forță sau alergare”, ne explică Elena cu multă conștiinciozitate, să fie sigură că nu am pierdut niciun detaliu.

(Foto: Ana Maria Apachiței - sus, Elena-Geanina Zlavog - stânga, Anca Luchian - dreapta)

Elena recunoaște că a acceptat oferta de la Galatasaray și din dorința de a demonstra ceva sistemului care o ignorase, canotajului românesc și oamenilor care îl conduc. De altfel, când vine vorba de acest subiect, Elena știe foarte bine unde este problema.

„Canotajului, ca și sportului românesc în general îi lipsește inovația, o gândire modernă a celor ce îl conduc. Cât privește strict canotajul, cred că ar trebui mediatizat mai mult, nu ridicat în slăvi doar atunci când se câștigă câte o medalie la un concurs important. În mod logic, mai multă mediatizare ar atrage și sponsorii care ar putea ajuta la susținerea sportivilor în drumul lor spre înalta performanță”, rostește răspicat Elena.

Iar performanțele ei și ale prietenelor sale nu au întârziat deloc. Prestațiile foarte bune le-au adus româncelor de la Galatasaray și cetățenia turcă în timp record. Pe 14 ianuarie 2013 s-a împlinit un an de când au fost angajate de clubul Galatasaray, iar bilanțul este unul excelent.  

Au câștigat Cupa și Campionatul Turciei, iar în septembrie 2012 au participat la Campionatul European de la Varese, din Italia.  Elena și Anca au tras în proba de 2 rame, obținând locul 6 în finala A, o performanță fantastică pentru canotajul din Turcia, deși fetele ar fi vrut un loc pe podium. De altfel, Elena și Anca au fost primele „turcoaice” care au ajuns în finala mare a acestei probe în istoria canotajului „semilunei”. Performanțele lor au mai atras la Istanbul o canotoare tânără, Mădălina Iacob, de la Steaua, fostă componentă a lotului național feminin. 

Toate pentru una și una este Turcia, cam așa ar suna butada remixată a canotoarelor din România, adoptate de țara lui Orhan Pamuk. Știm, nu este un caz singular, ca dovadă că atunci când am întrebat-o pe Elena ce sportiv admiră aceasta mi-a răspuns și mi-a argumentat imediat. 

„Lucian Bute, pentru că este modest, ambițios și perseverent”, a afirmat ea. „Lucian Bute, adoptat de o altă țară, de un alt sistem, promovat în altă parte”, am completat-o în gând. Poate că se gândea și la asta, iar în mod inconștient nu a raționat direct. Sau pur și simplu nu a vrut să o spună dintr-o resemnare amară. Dar adevărul este acesta, nici crunt, nici favorabil, ci relativ. Fiecare își găsește fericirea și utilitatea într-un sistem atâta vreme cât munca sa este apreciată și stimulată. Dar ce se întâmplă cu aceia care nu au această șansă ?

 *** Vă invităm să ne susțineți munca în favoarea sportului cu un LIKE și un SHARE pentru pagina de facebook www.facebook.com/ZiarulDeSport sau urmărindu-ne pe twitter la adresa https://twitter.com/Ziaruldesport!