Mercato/ Pe cine ar putea aduce Rapidul din Liga 1?

Autor: Viorel Berbece

 Facem un exercițiu de imaginație și analizăm ce-ar putea lua Rapidul de pe piața internă pentru a îmbunătăți un lot care clar are nevoie de câteva ”plombe”, ca să nu spunem schimbări majore. Așadar, ce ar putea aduce directorul sportiv Mauro Pederzoli în această iarnă din Liga 1?

Cosmin Dur-Bozoancă este unul dintre cei mai în formă portari din prima ligă. Lui Rapid nu i-ar strica un portar care să-l țină cu adevărat în priză pe Marian Aioani și, de ce nu, care să-l înlocuiască pe acesta. Din 2021 la Galați, poate că Dur-Bozoancă nu ar spune nu unei experiențe noi, la o echipă care se bate la titlu.

Rapid are probleme în linia mediană, iar postul de închizător este unul care trebuie îmbunătățit. Alături de Kader Keita sau chiar în locul acestuia, având în vedere prestațiile sinuoase ale ivorianului din ultima vreme, ar putea fi adus Joao Lameira, „ceasul” de la mijlocul terenului pentru Oțelul Galați. Fostul internațional de juniori portughez a venit definitiv la Oțelul în această vară, dar poate c-ar fi cazul să facă pasul la un nivel superior. Și colegul său, Joao Paulo, este un jucător foarte interesant, dar probabil că pentru internaționalul din Capul Verde există interes mai serios din afară.

Tot pentru postul de 6 sau 8, Rapid ar putea încerca aducerea lui Alessandro Murgia de la U Cluj. Italianul nu și-a găsit locul la revelația sezonului trecut din Liga 1 și poate nu ar spune nu unei plecări, deși venirea compatriotului Cristiano Bergodi ar putea schimba mult situația sa. în fine, un jucător bătăios precum Denis Hrezdac de la UTA ar putea aduce mai multe recuperări în zona mediană.

De asemenea, Rapid a avut mari probleme cu fundașii de bandă. Fie lipsa de formă, fie accidentările au făcut ca formația giuleșteană să facă multe permutări în defensivă. Cum nume ca Onea, Bădescu sau Braun nu au au dat randament, poate că ar fi nevoie de alți jucători de backup pentru Borza și Manea. Aici ne gândim la un fotbalist experimentat precum Ricardinho, fundașul dreapta de la Petrolul. Dar și tinere speranțe precum Dorobanțu de la Unirea Slobozia sau Ilaș de la FC Botoșani nu ar fi achiziții rele pentru Rapid.

În plus, poate că giuleștenii ar putea căuta întăriri și pentru zona centrală, având în vedere că Pașcanu și Ciobotariu sunt jucători destul de friabili, iar Bolgado nu a avut evoluții satisfăcătoare. Nume ca Sinayan de la CFR Cluj și Hegedus de la Csikszereda ar putea fi soluții de avarie chiar decente.

Ajungem și la cele mai problematice posturi. Mijlocașul ofensiv cu pasă decisivă și driblinguri a fost o absență aproape totală din jocul Rapidului. Aici suporterii giuleșteni visează la un jucător precum Caio de la FC Argeș. Acesta pare, însă, greu de adus, mai ales într-o concurență cu cluburi din zona arabă. Mai realistă ar fi aducerea lui Anderson Ceara de la Csikszereda, un jucător capricios, dar care ar putea veni bine de pe bancă, cu șuturi de la distanță și driblinguri. Tot la capitolul creație, Rapidului nu i-ar strica și soluții adevărate pentru înlocuirea lui Petrila și Dobre la nevoie. Ne gândim aici la cipriotul Tzionis de la UTA, la Răzvan Tănasă de la Farul, dar și la Zoran Mitrov de la rivala neașteptată a Rapidului din acest sezon, FC Botoșani.

Pentru zona de atacant central soluții nu sunt foarte multe în Liga 1. Louis Munteanu pare intangibil. Astfel, ținte mai realiste și care ar putea fi cu adevărat utile pe termen scurt (restul sezonului regulat + playoff) ar putea fi Christ Afalna de la Unirea Slobozia, un jucător capabil să se bată pentru fiecare minge, respectiv experimentatul Aurelian Chițu de la Hermannstadt.

Precum se vede, soluții sunt și nu prea din care Mauro Pederzoli să aleagă pentru a mai acoperi din ”găurile” din lotul Rapidului. Un avantaj ar fi că s-ar sări pentru problema de adaptare. La nivelul calitate, însă, e clar că se poate găsi ceva mai bun pe piața externă.

Citiți pe site și un mic preview pentru FCSB - Dinamo.

 

Poate te interesează şi:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.

Autor: Viorel Berbece / 17 Ian. 2026

Un sezon de 10 pentru Alin Roman. Se poate mai mult?

  Alin Roman este un tip de jucător român cum nu prea mai întâlnești. Poate suntem prea fani ai fotbalului romantic, dar Roman ne amintește de Sânmărtean și mai înainte de el de Lupu sau de Hagi, de ce nu? 

Ştiri recente:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.