Editorial / Ghiță ne-a mai deschis o portiță. Profităm?

Autor: Viorel Berbece

România a câștigat „at the buzzard” meciul cu Austria, altfel un succes meritat după cum a arătat, în sfârșit, jocul tricolorilor. Reușim să terminăm calificările măcar pe locul al doilea, pentru a spera la un baraj mai blând? Ce-a fost bine și ce nu în această fereastră internațională? Vedem în cele ce urmează.

Victoria cu Austria a venit nesperat, dacă judecăm ce s-a întâmplat mai devreme în acest an în Cipru sau acasă cu Bosnia. Dar cumva selecția a fost tura aceasta mai inspirată, au lipsit accidentările majore sau, am putea spune, absențele lui Stanciu sau Răzvan Marin chiar ne-au ajutat, iar un joc curajos și implicat a fost răsplătit cu un succes împotriva unui adversar din categoria imediat superioară nouă. Cum Bosnia nu este nici pe departe un adversar de temut, poate reușim să...croim altă soartă și să bifăm un loc secund nesperat la cum arătau lucrurile acum o lună. Dar este Mircea Lucescu omul care să ancoreze corabia tricoloră pe malurile americane?

Senzația este că Lucescu senior se ceartă cu toată lumea, că-și asumă merite poate prea mari după meciul cu Austria, dar când nu a fost acesta așa? Scriam, și cu precedenta ocazie. Mircea Lucescu ar fi fost o adevărată lovitură dacă ar fi venit, de pildă, în loc de Christoph Daum. Așa, însă, avem parte de un selecționer care pare mai degrabă frustrat de generația pe care o are pe mână dar și de faptul că este, pe bună dreptate, criticat. Tura aceasta, însă, i-a ieșit cam tot. De la selecție, la primul 11 și până la rezultat, firește, chit că a dat impresia că nu ar fi schimbat ceva până la final, tot așteptând momentul decisiv din partea titularilor. Hagi căpitan a părut o mișcare nostalgică, dar i-a ieșit lui Lucescu senior, la fel cum și Vlad Dragomir a fost un real câștig, iar Bîrligea s-a bătut pentru fiecare minge, deși mulți ar fi mizat mai degrabă pe mobilitatea lui Munteanu.

Înainte de asta, cu Moldova am văzut la lucru câteva nume noi, de la Kevin Ciubotaru la Cătălin Cîrjan, lucru care a lipsit la precedentele acțiuni. Totul a fost aproape ca la carte. Dar e capabilă România să învingă Bosnia și apoi să facă scor de tenis sau mai mult cu San Marino?

Noi spunem că tricolorii, dincolo de a fi obligați să învingă în Bosnia (deși pot obține locul al doilea chiar și fără asta!), chiar o și pot face. Cu atenție la starul Dzeko, dar și la fazele fixe, elevii lui Lucescu pot bate liniștit în deplasare așa cum au câștigat și bosniacii la București, cu un pic de șansă, poate și cu un arbitraj potrivit. Apoi, cu San Marino, acasă, cu tribunele pline și cu măcar șase jucători cu profil ofensiv în formula de start, putem face un scor cum n-am mai avut de pe vremea lui Hagi senior & co. Un loc secund, că pentru primul loc ar fi nevoie de iconițele lui Iordănescu multiplicate, ne-ar aduce un adversar ceva mai pe măsura noastră în semifinala barajului pentru Mondial. Finala, însă, rămâne, o misiune imposibilă, până la proba contrarie. Lucescu senior amenință că va pleca înaintea acelui baraj. Poate c-ar fi mai bine, e nevoie de ceva mai multă energie și extra pozitivism pentru o asemenea misiune. Dar parcă nici experiența sa nu ne-ar strica. Decizii, decizii...dar până atunci să nu lăsăm portița să se închidă.

 

 

Poate te interesează şi:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.

Autor: Viorel Berbece / 17 Ian. 2026

Un sezon de 10 pentru Alin Roman. Se poate mai mult?

  Alin Roman este un tip de jucător român cum nu prea mai întâlnești. Poate suntem prea fani ai fotbalului romantic, dar Roman ne amintește de Sânmărtean și mai înainte de el de Lupu sau de Hagi, de ce nu? 

Ştiri recente:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.