CRONICA ROȘIE/ Petrolul Ploiești – Dinamo București 0-3. Câinii roșii îi fac knock-out pe lupii galbeni sub privirile lui Doroftei

Autor: Sorin Drilea

Lovitura de începere în Petrolul - Dinamo a fost dată de către Leonard Doroftei sub privirea a aproximativ 8000 de spectatori. Ambele galerii au pregătit coregrafii pe măsură, însă jocul din prima repriză nu s-a ridicat la nivelul tribunelor.

Prima repriză: joc anost, greu de privit, dar Dinamo marchează înainte de pauză

Primele 10 minute au aparținut teritorial lui Dinamo, care a dominat fără a-și crea ocazii clare. Petrolul a început precaut, așezat în apărare, așteptând inițiativa adversarului. Jocul a fost fragmentat, cu multe faulturi și întreruperi, stilul obstrucționist al „lupilor galbeni” punând frână construcției dinamoviste.

Petrolul s-a remarcat preponderent prin faulturi și cartonașe. În minutul 26, Chică-Roșă a văzut cartonaș galben după o serie de faulturi, urmat de Mateiu avertizat pentru proteste (min. 36), dar și de eliminarea directorului sportiv al Petrolului (min. 39) pentru proteste vehemente la adresa arbitrului Chivulete.

Dinamo a încercat să desfacă apărarea ploieștenilor, dar fără succes. După o repriză greu de privit, alb-roșii au reușit totuși să deschidă scorul chiar înainte de pauză: în minutul 44, după o minge recuperată de Gnahoré și preluată de Musi, acesta i-a pasat lui Cîrjan, care l-a întors elegant pe Sălceanu și a plasat balonul în colțul drept al porții.

Repriza a doua: Petrolul se deschide, iar Dinamo aplică KO-ul

Startul reprizei secunde a fost mult mai alert. Dinamo a avut o ocazie mare prin Ikoko (min 47), urmat de Boateng (min 53), în timp ce Petrolul a încercat să împingă jocul spre poarta adversă și ripostează prin finlandezul Jyry (min 60) după o pasă a lui Ricardinho care prinde apărarea dinamovistă pe picior greșit.

Momentul decisiv a venit în minutul 60: după o recuperare în dreapta, mingea a circulat rapid între Musi, Milanov, Cîrjan, Karamoko și, în final, Armstrong, care a finalizat cu un șut puternic cu stângul pentru 2-0.

Petrolul a reacționat, dar fără luciditate: Tolea a trecut balonul între Roșca și linia porții (min. 62), iar Papp a încercat o foarfecă spectaculoasă, dar mingea s-a dus din capul lui Opruț în brațele lui Roșca (min. 63). 

Dinamo a fost aproape să marcheze prin Stoinov, dar șutul fundașului a fost moale și respins de către Sălceanu de pe linia porții (min 70). Lupii galbeni au încercat să-și creeze ocazii de poartă pe fondul relaxării apărării alb-roșilor. Pe rând, atât Boateng cât și Stoinov greșesc, dar Petrolul nu a reușit să profite. Primul șut pe poartă vine abia în minutul 84 prin Chică-Roșă.

În prelungiri, Dinamo a mai lovit o dată: după ratarea mare lui Perica din pasa lui Cîrjan (min. 90+4), acesta din urmă a confirmat forma foarte bună prin care trece, a trecut de doi adversari și i-a așezat mingea lui Sivis, care a aplicat KO-ul cu un șut puternic sub transversală (min. 90+6), stabilind scorul final, 3-0.

Jucători remarcați

  • Cătălin Cîrjan – a fost omul meciului. A deschis scorul și a oferit o pasă de gol plus o altă pasă pentru Perica care a ratat singur cu portarul. Cîrjan a fost motorul ofensivei dinamoviste, crește de la meci la meci și poate fi o soluție pentru naționala României.
  • Alexandru Musi – a oferit pasa de gol pentru Cîrjan și a fost inițiatorul paselor care au dus la golul de 2-0. 
  • Danny Armstrong – scoțianul a sprijinit apărarea alb-roșilor la nevoie, a marcat golul de 2-0 și a pus mingea în careu cu o precizie de snooker pentru ocazia mare a lui Ikoko. Prin calitatea sa fizică și cu puțin mai multă constanță, Armstrong poate fi pitbul-ul de care are nevoie Dinamo după plecarea lui Selmani.
  • Mamadou Karamoko – francezul a dat o pasă de gol pentru Danny Armstrong și a pus probleme constant apărării ploieștene. 
  • Robert Sălceanu - deși învins, fundașul stângă de 21 de ani a fost cel mai activ jucător al Petrolului, cu incursiuni bune în atac și a salvat un gol de pe linia porții, ținându-l pe Musi în frâu în multe dueluri directe.

Concluzii

Dinamo a arătat maturitate și cinism, profitând de erorile defensive ale Petrolului și bifând al treilea meci consecutiv fără gol primit. Totuși, au existat momente de nesiguranță în defensiva dinamovistă, mai ales din partea lui Stoinov și Boateng, stâlpii apărării dinamoviste. Roșca a avut câteva ezitări, dar a reușit să scoată un gol ca și făcut după o greșeală a lui Stoinov în min. 87.

Petrolul a practicat un joc confuz cu multe faulturi și lipsă de inspirație în fața porții. Gicu Grozav nu s-a văzut, Jyry a fost mai bun pe partea defensivă, în timp ce Liviu Ciobotariu a privit descumpănit de pe margine. 

Cu această victorie clară, Dinamo urcă pe locul 3 și își consolidează statutul de revelație a sezonului. Jocul solid din repriza secundă și forma excelentă a lui Cîrjan sunt semnale că „câinii roșii” pot lupta pentru podium până la final. În schimb, Petrolul rămâne cu doar 19 șuturi pe poartă în întreaga stagiune, un indicator al problemelor ofensive care persistă.

Poate te interesează şi:

Autor: Sorin Drilea / 09 Noi. 2025

CRONICA ROȘIE / Câinii roșii mușcă din "Ciucani" de patru ori

 Dinamo a întâlnit-o pe echipa din Miercurea Ciuc, Csikszereda, în fața a aproape 9,000 de spectatori pe National Arena. “Ciucanii” veneau după înfrângerea cu 3-0 suferită în fața celor de la Farul, în timp ce Dinamo avea un moral foarte bun după victoria obținută în prelungiri împotriva celor de la CFR Cluj. 

Autor: Viorel Berbece / 04 Noi. 2025

Analiză/ O minune de-un tur sau poate FC Botoșani mai mult?

  FC Botoșani este, până la acest moment, revelația Superligii. Cu cea mai bună apărare și cel mai bun atac, formația din Moldova pare tot mai sigură de un loc de playoff, dar jocul echipei dă speranțe de ceva mai mult. Un co-lider meritat, cu siguranță, dar va rezista trupa lui Leo Grozavu sus până la măcar final de sezon regulat?

 

Autor: Sorin Drilea / 01 Noi. 2025

Cronica Roșie/ Dinamo nu cedează și întoarce pe final rezultatul cu CFR Cluj

 „Câinii roșii” câștigă după un meci spectaculos, cu ratări uriașe și emoții până la final. Soro și Karamoko, eroii lui Dinamo.

Ştiri recente:

Autor: Sorin Drilea / 09 Noi. 2025

CRONICA ROȘIE / Câinii roșii mușcă din "Ciucani" de patru ori

 Dinamo a întâlnit-o pe echipa din Miercurea Ciuc, Csikszereda, în fața a aproape 9,000 de spectatori pe National Arena. “Ciucanii” veneau după înfrângerea cu 3-0 suferită în fața celor de la Farul, în timp ce Dinamo avea un moral foarte bun după victoria obținută în prelungiri împotriva celor de la CFR Cluj. 

Autor: Viorel Berbece / 04 Noi. 2025

Analiză/ O minune de-un tur sau poate FC Botoșani mai mult?

  FC Botoșani este, până la acest moment, revelația Superligii. Cu cea mai bună apărare și cel mai bun atac, formația din Moldova pare tot mai sigură de un loc de playoff, dar jocul echipei dă speranțe de ceva mai mult. Un co-lider meritat, cu siguranță, dar va rezista trupa lui Leo Grozavu sus până la măcar final de sezon regulat?

 

Autor: Sorin Drilea / 01 Noi. 2025

Cronica Roșie/ Dinamo nu cedează și întoarce pe final rezultatul cu CFR Cluj

 „Câinii roșii” câștigă după un meci spectaculos, cu ratări uriașe și emoții până la final. Soro și Karamoko, eroii lui Dinamo.