Special/ Cinci jucători din Liga2 care ar putea face pasul în prima ligă

Autor: Viorel Berbece

Perioada de transferuri se apropie de final și în Liga 1, iar atenția cluburilor de la noi se poate orienta nu numai spre jucătorii liberi de contract, ci și spre Liga 2, acolo sunt câțiva fotbaliști chiar interesanți. Noi am ales dintre ei, care ar putea juca lejer la un nivel mai înalt decât unde sunt acum.

1. Carl Davordzie (25 ani, atacant, Ceahlăul) - Trecut prin curtea Parmei, dar și pe la CFR Cluj, atacantul ghanez este unul dintre jucătorii care ar putea avea un impact bun și în Liga 1. După experiența acumulată la Gloria Bistrița și apoi la Ceahlăul, vârful african își poate demonstra talentul și în prima divizie. Atuurile sale? Explozia și sângele rece în fața porții. Cum contractul îi expiră vara viitoare, probabil că Davordzie ar fi ușor de adus de un club ca Botoșani, Oțelul sau Petrolul, de ce nu și de un club cu ceva mai multe pretenții.

2. Antoniu Manolache (25 ani, fundaș central, Corvinul) - Câștigător de Cupa României și cu 6 prezențe în preliminariile cupelor europene, fotbalistul originar din Urziceni pare pregătit pentru pasul spre prima ligă. Probabil că o va face împreună cu echipa la care și-a revitalizat cariera, dar nu ar fi exclus să-l vedem în Liga 1 mai devreme. Cotat la 350.000 de euro, Manolache ar putea juca lejer la o echipă de mijlocul clasamentului din prima divizie, dacă nu mai sus. Tot de acolo, interesant pentru Liga 1 ar mai fi și mijlocașul defensiv Antonio Bradu.

3. Gabriel Cîrstean (20 ani, mijlocaș ofensiv, FC Bacău) - Jucătorii U21 care să aducă un plus sunt o rara avis în Liga 1. Dar dacă s-ar găsi un fotbalist care marchează pe bandă în liga secundă (5 meciuri, 4 goluri) și nu are încă 21 ani? Un astfel de fotbalist este mijlocașul ofensiv de la FC Bacău, un „decar” cu cifre în acest debut de Liga 2 și un jucător de urmărit cu atenție pe viitor. Poate și de transferat mai repede în Liga 1? La fel și colegul său din atac, Alexandru Aftanache.

4. Remus Guțea (18 ani, mijlocaș polivalent, FC Voluntari) - Un jucător care a făcut devreme pasul spre seniori, bifând și câteva apariții în Superligă, el a rămas surprinzător la trupa ilfoveană, în ciuda unui Campionat European U19 foarte bun. Nu ar fi o investiție prea mare și, judecând după potențialul său, s-ar putea ca echipa de Liga 1 care mizează pe el să iasă în câștig. Și din punct de vedere al regulii U21, dar nu numai. Și asta pentru că Remus Guțea poate juca mai peste tot la mijloc și în atac. Colegul său, Alexandru Șuteu, este un alt fotbalist de urmărit, mai ales că fundași stânga români de calitate nu se prea găsesc. Sau „căpitanul” Doru Andrei, un jucător încă tânăr.

5. Valentin Robu (22 ani, atacant, Metalul Buzău) - S-a vorbit în trecut de un interes al lui Dinamo pentru revelația Cupei României din sezonul trecut. Și, cum contractul acestuia expiră vara viitoare, ar cam fi timpul ca acesta să treacă la nivelul următor, în Liga 1, acolo unde sunt ceva atacanți străini sub valoarea sa. Undeva la 200-250.000 de euro ar fi suficienți pentru achiziționarea sa.

Oportuntăți mai sunt, desigur, mai ales la Sepsi. Dar noi ne-am oprit asupra celor mai „vandabili” dintre jucătorii din liga secundă. Vezi și o listă cu jucători de transferat din Liga 1. Sau un editorial despre Mirel Rădoi sau despre dilema Rapidului din acest sezon.

Poate te interesează şi:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.

Autor: Viorel Berbece / 17 Ian. 2026

Un sezon de 10 pentru Alin Roman. Se poate mai mult?

  Alin Roman este un tip de jucător român cum nu prea mai întâlnești. Poate suntem prea fani ai fotbalului romantic, dar Roman ne amintește de Sânmărtean și mai înainte de el de Lupu sau de Hagi, de ce nu? 

Ştiri recente:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.