CRONICA ROȘIE/ U Cluj – Dinamo București 0-1. Pop și gol de trei puncte pentru Dinamo

Autor: Sorin Drilea

U Cluj și Dinamo București s-au reîntâlnit pe Cluj Arena în fața a aproximativ 14,000 de spectatori. Deși ne obișnuiseră cu multe goluri în întâlnirile directe din anii precedenți, meciul de ieri a oferit puține faze de poartă. Pe un gazon nerecuperat după festivalul Untold, ambele echipe au fost mai degrabă preocupate să nu ia gol.

Universitatea Cluj venea după un meci greu la Constanța unde au jucat aproape tot meciul cu un jucător în minus. Oboseala lor și-a spus cuvântul în meciul cu Dinamo care în etapa anterioară a scăpat victoria printre degete în ultimele minute împotriva celor de la UTA. Nu și de data aceasta. 

Prima repriză – Dinamo controlează jocul, U Cluj nu își găsește ritmul

Dinamo a controlat jocul în prima repriză fiind echipa care a încercat de mai multe ori poarta apărată de tânărul Chirilă. Primul șut pe poartă vine în minutul 26 după o fază creată de Kyriakou care îl găsește pe Musi în careu. Acesta centrează, șutul lui Opruț este blocat de clujeni și zboară către Kyriakou care plasează o lovitură de cap de la 12 metri. Chirilă respinge cu emoții mingea în corner.

Același Kyriakou bate cornerul în minutul 27, mingea ajunge la Opruț care șutează din unghi, dar nu reușește să-l învingă pe Chirilă. Aceste două ocazii nu trezesc pe cei de la U Cluj, care pare să nu își găsească ritmul de joc de anul trecut. Nistor punctează la impresia artistică în minutul 38 cu un șut de la 25 de metri puțin pe lângă poarta lui Epassy.

A doua repriză – Jocul se echilibrează, iar Dinamo dă lovitura pe final

Spre deosebire de etapele precedente, Dinamo a reușit să rămână constantă și în repriza a doua, dând dovadă de pragmatism. Chipciu a încercat să trezească clujenii din tribune în minutul 61 prin, dar șutul acestuia din marginea careului a fost respins de Epassy. 

De partea cealaltă, Dinamo a beneficiat de o lovitură liberă în minutul 70. Kyriakou centrează în careu, mingea este respinsă la 20 de metri de clujeni, dar șutul lui Cîrjan este respins de Chipciu cu umărul. Verificare VAR, nu e henț.

Minutul 76 avea să consemneze schimbarea care a decis meciul. Pop intră în locul lui Armstrong și nu îi trebuie decât 5 minute pentru a se face remarcat. Cîrjan avansează în propria jumătate și îl lansează pe Pop cu o pasă de 30 de metri cu exteriorul. Pop scapă de marcaj și înscrie cu calm pe lângă Chirilă, dar golul este anulat în mod corect pentru offside. Dinamo începe să spere la mai mult după un meci în care ambele echipe păreau mulțumite cu egalul. Și golul vine în minutul 89 după o succesiune de pase inițiată de Gnahore. Acesta trimite în bandă către Sivis, intrat după pauză în locul lui Ikoko. După o combinație scurtă cu Karamoko, același Sivis pasează în adâncime către Pop care șutează pe jos printre picioarele lui Chirilă. Ar fi putut face mai experimentatul Gertmonas mai multe? Cu siguranță. 

Pop și gol pentru Dinamo! Atacantul clujean înscrie în fața prietenilor și familiei chiar împotriva echipe care l-a lansat în fotbalul mare.

Concluzii – Dinamo în creștere de formă, U Cluj nu se regăsește

Dinamo a meritat victoria printr-un joc mai ofensiv decât U Cluj, dar și cu o defensivă mai sigură. Boateng, Stoinov, Ikoko și Opruț au arătat foarte bine fizic și au împins pe benzi mingea către poarta adversă. Kyriakou s-a revanșat după un meci mai slab împotriva celor de la UTA, iar Karamoko s-a luptat pentru fiecare minge în atac.

De remarcat și mutările lui Kopic care au dus la golul din repriza a doua. Sivis pasează decisiv către Pop care a urmat indicațiile trimise de către Kopic de a ataca poarta în adâncime. Să fi găsit Kopic rolul potrivit pentru descătușarea lui Pop? 

Ca minusuri, lipsește în continuare ultima pasă la Dinamo în multe momente ale jocului, dar aceasta poate fi pusă pe seama lipsei de omogenitate. Față de sezonul trecut, Dinamo a avut șapte jucători noi în primul 11 – Epassy, Stoinov, Ikoko, Musi, Kyriakou, Armstrong și Karamoko.

De partea cealaltă, U Cluj nu reușește să se impună pe teren propriu în acest sezon și pare că încă suferă după eliminarea din preliminariile Conference League. Cu multe schimbări față de sezonul trecut, Sabău mai are de lucru pentru a aduce U Cluj la forma din anul trecut când echipa avea inițiativă și ritm pe toată durata meciului. Ce a lipsit astăzi? Ritmul de joc și nesiguranță în apărare. Chipciu a alergat pe tot terenul și a încercat să tragă echipa după el, dar a lipsit inspirația lui Nistor de la mijlocul terenului.

Urmează un meci greu în deplasare la Slobozia pentru U Cluj, în timp ce Dinamo primește acasă vizita celor de la Hermanstadt, echipă fără victorie în actuala stagiune. Ne putem aștepta în continuare la meciuri strânse și pragmatice. Superliga este mai echilibrată în acest sezon pe fondul scăderii de formă a echipelor din play-off și creșterea vizibilă a unor echipe precum UTA, Unirea Slobozia și Botoșani. 

 
 
 

Poate te interesează şi:

Autor: Sorin Drilea / 09 Noi. 2025

CRONICA ROȘIE / Câinii roșii mușcă din "Ciucani" de patru ori

 Dinamo a întâlnit-o pe echipa din Miercurea Ciuc, Csikszereda, în fața a aproape 9,000 de spectatori pe National Arena. “Ciucanii” veneau după înfrângerea cu 3-0 suferită în fața celor de la Farul, în timp ce Dinamo avea un moral foarte bun după victoria obținută în prelungiri împotriva celor de la CFR Cluj. 

Autor: Viorel Berbece / 04 Noi. 2025

Analiză/ O minune de-un tur sau poate FC Botoșani mai mult?

  FC Botoșani este, până la acest moment, revelația Superligii. Cu cea mai bună apărare și cel mai bun atac, formația din Moldova pare tot mai sigură de un loc de playoff, dar jocul echipei dă speranțe de ceva mai mult. Un co-lider meritat, cu siguranță, dar va rezista trupa lui Leo Grozavu sus până la măcar final de sezon regulat?

 

Autor: Sorin Drilea / 01 Noi. 2025

Cronica Roșie/ Dinamo nu cedează și întoarce pe final rezultatul cu CFR Cluj

 „Câinii roșii” câștigă după un meci spectaculos, cu ratări uriașe și emoții până la final. Soro și Karamoko, eroii lui Dinamo.

Ştiri recente:

Autor: Sorin Drilea / 09 Noi. 2025

CRONICA ROȘIE / Câinii roșii mușcă din "Ciucani" de patru ori

 Dinamo a întâlnit-o pe echipa din Miercurea Ciuc, Csikszereda, în fața a aproape 9,000 de spectatori pe National Arena. “Ciucanii” veneau după înfrângerea cu 3-0 suferită în fața celor de la Farul, în timp ce Dinamo avea un moral foarte bun după victoria obținută în prelungiri împotriva celor de la CFR Cluj. 

Autor: Viorel Berbece / 04 Noi. 2025

Analiză/ O minune de-un tur sau poate FC Botoșani mai mult?

  FC Botoșani este, până la acest moment, revelația Superligii. Cu cea mai bună apărare și cel mai bun atac, formația din Moldova pare tot mai sigură de un loc de playoff, dar jocul echipei dă speranțe de ceva mai mult. Un co-lider meritat, cu siguranță, dar va rezista trupa lui Leo Grozavu sus până la măcar final de sezon regulat?

 

Autor: Sorin Drilea / 01 Noi. 2025

Cronica Roșie/ Dinamo nu cedează și întoarce pe final rezultatul cu CFR Cluj

 „Câinii roșii” câștigă după un meci spectaculos, cu ratări uriașe și emoții până la final. Soro și Karamoko, eroii lui Dinamo.