Autor: Nicolae Comănescu
Polignano a Mare a găzduit a treia etapă, una dintre cele mai spectaculoase, a seriei mondiale Red Bull Cliff Diving 2024. Cei mai buni 24 de săritori de la mare înălțime, atât bărbați cât și femei, au impresionat cei peste 40.000 de spectatori prezenți.
După accidentarea suferită la Boston, Constantin Popovici a revenit spectaculos. Începutul prudent l-a plasat pe locul 9, dar a avansat rapid pe locul 8 și apoi pe locul 2. În finală, a executat perfect o săritură cu dificultatea 5,7, obținând 151,05 puncte și un total de 418,65 puncte, câștigând aurul. Aceasta este a doua sa victorie din sezon, după cea de la Atena.
James Lichtenstein din SUA a terminat pe locul 2, la doar 0,25 puncte în spatele lui Popovici, iar Jonathan Paredes din Mexic a ocupat locul 3. Popovici se află acum pe locul 2 în clasamentul general, la doar patru puncte de Lichtenstein.
Din păcate, Cătălin Preda nu a participat, nefiind complet refăcut după etapa precedentă.
La feminin, australianca Rhiannan Iffland a câștigat din nou, urmată de Kaylea Arnett (SUA) și Molly Carlson (Canada), repetând clasamentul de la Boston.
Următoarea rundă a competiției va avea loc pe 20 iulie la Causeway Coast, Irlanda de Nord, fiind una dintre cele trei etape noi din calendar. Evenimentul va fi transmis în direct pe Red Bull TV.
YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.
Turul României 2025 la ciclism vine cu noutăți interesante în acest an, atât legate de traseu, cât și de televizare. Toate detaliile în cele ce urmează!
Înotătorul român David Popovici a scris o nouă pagină de istorie.
Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.
YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.
La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.