
Autor: Nicolae Comănescu
Olimpia Cluj și Poli Timișoara s-au luptat pentru titlul de campioană națională în ultima etapă din play-off-ul primei ligi de fotbal feminin. A fost un weekend tensionat în ambele tabere, despărțite de un singur punct, în favoarea fotbalistelor din Banat.
Astfel, etapa a 10-a, ultima a acestui sezon le-a adus pe Politehnica Timișoara și Universitatea Cluj într-un duel direct cu trofeul pe masă.
Meciul a fost controlat de Olimpia Cluj. Echipa pregătită de Constantin Olariu a marcat de două ori în prima repriză prin Ioana Bălăceanu și Carmen Marcu. Mihaela Ciolacu a majorat scorul la 3-0 pentru oaspete de la punctul cu var și a ajuns la 33 de goluri în acest campionat, fiind principala marcatoare a ligii feminine.
Poli Timișoara a ratat un penalty prin Teo Meluță, dar golul de oanoare a venit de la Genoveva Rosie. S-a terminat 3-1 pentru Olimpia U Cluj, care a câștigat al 12-lea titlu de campioană națională. Poli Timișoara a terminat pe locul secund, o poziție mai sus față de sezonul anterior. Pe locul al treilea a terminat Carmen București.
Poli Timișoara: Câmpean, Codrescu, Meluță, Kurja (Mihălesc 46′), Jivan (Cakovic 46′), Ienovan, Sucilă (Șodinca 73′), Mirea (Roșu 81′), Roșie, Bratu, Corneil (Araujo 55′)
Olimpia Cluj: Pop Ganea, Stamare, Sigheratău (Famuditi 73′), Botojel, Giurgiu, Bortan, Ciolacu, Bâtea (Bumbar 73′)), Bălăceanu (Borodi 73′), Țabur (Iancu 90+2′), Marcu
Lukaku ar putea fi înlocuitorul lui Kane la gruparea londoneză.
Jasmin Kurtic are 83 de selecții în naționala Sloveniei.
Derby-ul etapei a patra se joacă duminică.
Lukaku ar putea fi înlocuitorul lui Kane la gruparea londoneză.
După US Open 2023, Simona va ieși din ierarhia mondială.
Jasmin Kurtic are 83 de selecții în naționala Sloveniei.