
Autor: Nicolae Comănescu
Campioana Dinamo și rivala Steaua au făcut două mutări interesante în perspectiva noului sezon din Liga Zimbrilor. Alb-roșii l-au cooptat pe promițătorul handbalist Tudor Buguleţ, de la CS Minaur Baia Mare.
Extrema dreaptă de 22 de ani a semnat pe trei ani cu Dinamo şi va acoperi postul alături de Andrii Akimenko. Buguleţ a jucat în ultimele trei sezoane la Minaur, iar din 2021 a debutat și în echipa națională, unde a lucrat cu Xavier Pascual.
Buguleţ este al treilea jucător transferat de Dinamo pentru sezonul viitor, după centrul Daniel Stanciuc (CSU Suceava) şi pivotul maghiar Miklos Rosta (Pick Szeged).
Steaua s-a întărit pe banca tehnică. Gruparea militară l-a adus pe francezul Stephane Plantin în funcţia de antrenor al echipei masculine de handbal. Campion mondial în 2001, ca jucător, Plantin îi ia locul lui Ovidiu Mihăilă pe banca echipei roş-albastre.
Stephane Plantin este familiarizat cu campionatul României, având în vedere că în sezonul 2019/2020 a antrenat-o pe Minaur Baia Mare. Ca antrenor, le-a mai antrenat pe Nancy şi Toulon, ultima în campionatul feminin.
''Sunt foarte fericit să încep un proiect nou cu Steaua. Mi-am dorit, sincer, să mă întorc în România. Steaua este un club de legendă, cu o poveste frumoasă în spate, aş vrea să-mi asociez numele cu această poveste pentru a scrie o pagină frumoasă. Pentru asta e nevoie de rezultate concrete şi de un proiect atractiv. Trebuie să existe o concordanţă între istoria clubului, calitatea jocului produs şi obiectivele realiste pe care o să le avem, bazate pe calitatea jucătorilor noştri'', a declarat Plantin.
Antrenorul a anunțat că în perioada următoare vor veni și 2-3 jucători, dar lotul va rămâne în linii mari același din sezonul anterior, când Steaua a terminat pe locul 4 în Liga Zimbrilor, urmând să joace în viitoarea ediţie a Cupei Challenge.
Naţionala de handbal feminin tineret a României a terminat cu o victorie Campionatul European de la Piteşti/Mioveni.
Una caldă și una rece pentru echipele românești care visau la un sezon de poveste în Liga Campionilor la handbal.
Liga Florilor înregistrează zi de zi mutări interesante pe piața transferurilor.
Lukaku ar putea fi înlocuitorul lui Kane la gruparea londoneză.
După US Open 2023, Simona va ieși din ierarhia mondială.
Jasmin Kurtic are 83 de selecții în naționala Sloveniei.