Liverpool a anunțat că se desparte de 4 fotbaliști

Autor: Nicolae Comănescu

FC Liverpool își reclădește lotul pentru sezonul viitor. Clubul de pe Anfield a anunţat pe site-ul oficial că din vară se va despărţi de patru jucători.

Este vorba de Firmino, Keita, Milner şi Oxlade-Chamberlain. Roberto Firmino (31 de ani), Naby Keita (28 de ani), James Milner (37 de ani) şi Alex Oxlade-Chamberlain (27 de ani) au ajuns la momentul expirării contractelor și acestea nu vor fi prelungite.

Anunţul vine înaintea ultimului meci care se va disputa pe stadionul Anfield în acest sezon, ocazie cu care fanii cormoranilor își vor putea lua la revedere de la cei amintiți, mai ales că fiecare și-a adus contribuția la succesele din ultimii ani, precum trofeele din Liga Campionilor (2019) şi Premier League (2020).

Poate te interesează şi:

Autor: Dan Voinea / 28 Mai 2023

VIDEO / Olimpico e innamoRADU. Momente emoționante la meciul de adio al lui Ștefan Radu. 15 ani, 6 trofee și 2 recorduri în tricoul lazial

Discurs printre lacrimi al românului la finalul partidei cu Cremonese.

Autor: Dan Voinea / 28 Mai 2023

Messi a luat titlul, Ronaldo l-a pierdut. Argentinianul a doborât un record deținut chiar de portughez

PSG devine echipa cu cele mai multe titluri în Ligue1.

Autor: Dan Voinea / 27 Mai 2023

Final dramatic de sezon în Bundesliga. Dortmund nu a reușit să câștige acasă cu Mainz, iar Bayern a cucerit al 11-lea titlu consecutiv

Chiar dacă bavarezii au luat titlul, Oliver Kahn și Hasan Salihamidzic au plecat de la echipă.

 

Ştiri recente:

Autor: Dan Voinea / 30 Mai 2023

Încă o româncă eliminată în primul tur la Paris

 Cîrstea a cedat în trei seturi în fața unei jucătoare mai slab clasată.

Autor: Dan Voinea / 29 Mai 2023

Mesajul politic transmis de Djokovic pe arena Philippe Chatrier după calificarea în turul secund la Roland Garros

Tensiunile dintre Kosovo și Serbia au luat amploare în ultima perioadă.

 

 
Autor: Nicolae Comănescu / 29 Mai 2023

Mutări în Liga 1: Rapid l-a adus pe Oaidă de la FCSB. CSU Craiova renunță la Mitrea

 Liga 1 s-a încheiat, iar câteva dintre echipele implicate în play-off au început deja să facă schimbări în loturile de jucători.