Autor: Pompiliu Constantin
Cristian Iosep este un ciclist amator, care își propune să traverseze Europa pe două roți. În luna august, rutierul de 48 de ani încearcă să-și depășească limitele și să împărtășească din experiența sa celor dornici să afle cum decurge un astfel de demers.
„Vreau să fac ceva ce n-a reușit nimeni niciodată și sper să reușesc. După ce voi parcurge cei 1200 km pe ruta Paris - Brest - Paris în faimosul Tur al Franței, mi-am propus să mă întorc în România pe bicicletă urmând traseul Eurovelo 6”, explică ciclistul Cristian Iosep.
Traseul pe care și l-a planificat măsoară 4700 km până la Constanța, ceea ce înseamnă un efort uriaș din punct de vedere fizic și psihic. La acestea se adaugă nevoia financiară, pe care rutierul își dorește să o acopere printr-o campanie de strângere de fonduri inedită. Astfel, el vinde kilometri celor dornici să-l susțină, iar în schimb va oferi imagini și povești din timpul acestei încercări.
„Kilometricii, așa cum i-am numit pe cei care vor putea cumpăra în mod simbolic parte din traseul meu, mă vor ține treaz prin încrederea lor și mă vor motiva să scriu în agendă. Fără datoria pe care aș avea-o față de ei, reușita mea poate că ar fi sub semnul întrebării și, de ce nu, cu timpul ar deveni o poveste rătăcită doar în adâncul sufletului și gândurilor mele. Toată experiența se va transforma apoi într-o carte-jurnal”, a mai spus Cristian Iosep.
Fiecare kilometru este vândut cu un euro, iar detaliile despre cum poți face asta se găsesc mai jos.
Cont Lei Revolut: RO50 BREL 0005 5060 1488 0100
Cont Euro Revolut: LT28 3250 0772 0005 6052
ID Revolut: @cristi0hhm
Nume: Cristian Iosep
Cursele parcurse de Cristian Iosep fac parte din celebrele brevete Randonneurs, dedicate cicliștilor de anduranță.
Cristian Iosep nu este la primul proiect de acest fel. În 2021, el a făcut Turul României, 3000 km în 15 zile, iar în 2020 a terminat Drumul Dunării, un traseu provocator de 1450 km. Un scurt material video despre Turul României puteți găsi mai jos.
Așadar, dacă doriți să-l susțineți pe Cristian Iosep, puteți cumpăra chiar și un singur kilometru, iar pentru a fi la curent cu activitățile sale vă îndemnăm să-i urmăriți pagina de Facebook dedicată pedalatului, care se numește Călător pe două roți.
YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.
Turul României 2025 la ciclism vine cu noutăți interesante în acest an, atât legate de traseu, cât și de televizare. Toate detaliile în cele ce urmează!
Înotătorul român David Popovici a scris o nouă pagină de istorie.
Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.
YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.
La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.