OPINIE / Oina, sport național prin lege. Cât e lovitură de imagine și cât utilitate

Autor: Nicolae Comănescu

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care oina este declarată sportul naţional al României. Dar nu știam asta ? Nu era deja o lege care să declare oina sport național ? Măsura seamănă cu ceea ce Spiru Haret a făcut la finalul secolului al XIX-lea, când împreună cu mai marii din politica românească a decis să aleagă oina ca sport național.

Oina nu era nici cea mai practicată, nici foarte ușor de asimilat sau de popularizat. Proiectul de lege validat pe 14 martie 2023 instituie ziua de 9 mai ca Zi naţională a oinei, dar și obligația Federaţiei Române de Oină de a prezenta, până la data de 1 octombrie a fiecărui an, activităţile propuse a se desfăşură anul următor, pentru finanţarea directă de la bugetul de stat a programului naţional „Redescoperă Oina”.

Problema este că acest program exista deja, stipulat tot printr-o lege, 96/2014, care la punctul al doilea ne vorbește că „Redescoperă oina” este „un program naţional care constă într-un complex de activităţi necesare susţinerii practicării şi promovării jocului de oină”.

Așadar, legea exista, doar că nu era pusă în aplicare. Ceea ce mă face să cred că noua lege nu este decât o lovitură de imagine și o încercare de a trece în cheltuiala statului activitățile de popularizare a oinei. Deși statul susținea prin diverse finanțări de la Ministerul Sportului federația de profil. Și pentru oamenii politici este tot un motiv de laudă, pentru că pot astfel să apară în fața alegătorilor ca buni români.

În plus, ziua de 9 mai se suprapune cu Ziua Europei, ceea ce dă apă la moară naționaliștilor antieruopeni, care au acum o alternativă. Vor putea spune de acum „noi nu sărbătorim Ziua Europei, ci Ziua Oinei, pentru că suntem buni români”. Însă oare nu ar fi fost mai potrivită ziua de 10 mai ? Pentru că primele jocuri de oină de după declararea sa ca sport național la final de secol XIX au fost organizate în cinstea Zilei Regelui.

Astfel, n-ar fi rău ca programul naţional „Redescoperă oina” să înceapă chiar cu aleșii neamului. Mă îndoiesc că prea mulți parlamentari știu să o joace, la fel de bine cum știu a îmbunătăți legi deja existente. Pentru că ceea ce lipsește în comunicatul emis azi este chiar esența. Ce aduce nou în mod concret această lege ?

 

Poate te interesează şi:

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

01 Aug. 2025

Traseu și televizare Turul României 2025 - Toate detaliile

 Turul României 2025 la ciclism vine cu noutăți interesante în acest an, atât legate de traseu, cât și de televizare. Toate detaliile în cele ce urmează!

 

Autor: Guy Martial Gama / 29 Iul. 2025

David Popovici, campion mondial la 200 m liber la Singapore

 Înotătorul român David Popovici a scris o nouă pagină de istorie.

Ştiri recente:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.