Calendarul curselor de trap pe Hipodromul Ploieşti pentru acest an

Autor: Mihai Constantin

Fanii curselor de cai din România se vor putea bucura de un sezon bogat pe Hipodromul Ploieşti. Oficialii CSM Ploiești au prezentat calendarul curselor de trap pentru acest sezon.

Programul a fost avizat în prealabil în cadrul Şedinţei Consiliului Local Ploiești. Prima reuniune hipică este programată duminică, 26 martie. Nu mai puțin de 17 reuniuni oficiale se vor desfășura în 2023 la Ploiești. 

Cel mai așteptat eveniment al sezonului este Marele Derby Regal al României la Trap, care va avea loc pe data de 9 iulie 2023.

Luna mai va fi cea mai aglomerată, cu trei reuniuni de clasă, Premiul Europei (7 mai), Premiul Sfinții Constantin și Elena (21 mai) și Premiul Municipiului Ploiești (28 mai).

Sezonul se va încheia pe 26 noiembrie, cu Premiul Marii Uniri.

Iată mai jos calendarul complet:

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Noi. 2022

Câte medalii poate câștiga România la Jocurile Olimpice? Obiectivele federațiilor

 Ministrul Sportului Eduard Novak a lansat noua strategie națională pentru sport, iar federațiile sportive vin să-i susțină ideile cu optimism.

Autor: Maria Sorescu / 30 Mar. 2020

Jocurile Olimpice de la Tokyo au anunțat noile date de disputare

 De la înfiinţarea jocurilor moderne, în 1896, este pentru prima oară când acestea sunt amânate pe timp de pace. 

Autor: Andrei Szabo / 30 Sept. 2018

VIDEO / Voleibaliștii lui SWD Powervolleys Düren, antrenament inedit

 SWD Powervolleys Düren este una dintre cele mai puternice echipe din Europa. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 01 Aug. 2024

Îndemnurile lui David Popovici și ale antrenorului Adrian Rădulescu pentru copii și părinți

 David Popovici continuă să inspire o generație întreagă de tineri români, nu doar prin performanțele sale sportive, dar și prin mesajul său de a încuraja mișcarea și sportul ca stil de viață sănătos. 

Autor: Guy Aka Martial / 01 Aug. 2024

Simone Biles, uimitoare în concursul de individual compus de la Jocurile Olimpice

 Biles s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.

Autor: Nicolae Comănescu / 29 Iul. 2024

David Popovici, supersonic ! Românul, campion olimpic la 200 metri liber

 David Popovici a adus a zecea medalie pentru România la înot în competițiile olimpice.